Aseară, în drum spre casă, am fost nevoit să mă opresc preț de aproape 30 de minute. Cum stăteam eu pe marginea drumului, pe una din străzile destul de înclinate din București, mi-a fost dat să văd mulți bicicliști. Asta-i de bine… cu cât mai mulți, cu atât mai bine.

Însă, urmărindu-i am văzut că mulți dintre ei merg oarecum… “neproductiv” așa că-mi permit să fac aici două recomandări care ar trebui știute de marea majoritate a celor care folosesc bicicleta:

  • Este important să priviți înainte când mergeți pe bicicletă – cu atât mai mult atunci când urcați este bine să vă uitați înainte nu în jos. Mulți sunt tentați să se aplece cu tot corpul în față și să lase privirea în pământ. E o poziție obositoare și în plus, nu mai puteți vedea eventuale obstacole care v-ar putea încetini;
  • Dacă vedeți că vă apropiați de o pantă încercați să vă alegeți combinația de pinioane/foi preferată pentru urcare înainte de a începe urcarea. Mi-a fost dat să aud niște scrâșnituri de-mi venea să plâng alături de lanțul supra-întins de pomană;
  • Dacă nu cunoașteți zona și nu știți cum veți putea urca, alegeți de la început foaia cea mai mică, apoi, pe rând dacă nu puteți urca, schimbați pinioanele. Ori (mai sănătos) dacă nu știți cum veți urca – alegeți de la început combinația cea mai facilă
  • Veți urca mult mai conforabil și veți ajunge cu siguranță sus mai odihniți.

Spor la pedalat în continuare.

Comentarii

Articolul precedentLa final de concurs foto pe biciclistul.ro
Articolul următorO zi fără mașina mea în orașul meu