Vidraru Bike Challenge 2023 - Emilian Nedelcu

Pe scurt, am căzut în ultimii doi kilometri, pe o coborâre extrem de abruptă și fără aderență, m-am ales cu o rană mai serioasă la antebrațul stâng, care a avut nevoie de patru copci. În plus, am avut și câteva zgârieturi superficiale pe picior, dar și orgoliul puțin zdruncinat.

M-am prezentat pentru al treilea an consecutiv la Vidraru Bike Challenge, tot la proba de maraton MTB, cu o lungime de aproape 90 km și o diferență pozitivă de nivel de 2.400 metri. Ironic, la prima participare am scos cel mai bun timp dintre toate participările:

  • 2021 – 5h22min
  • 2022 – 5h38min
  • 2023 – 5h47min

Explicația pare simplă: de la ediție la ediție am fost mai greu cu 5+ kilograme și cred că am avut și un volum mai mic de antrenamente.

Alături de Andrei Vasi (stânga), coleg în Unstoppable Sport Club

În fiecare an mă întâlnesc la această cursă cu Andrei Vasi, coleg în Unstoppable Sport Club. El se încăpățânează să facă proba mijlocie (51 km, cu 1.550 diferență) eu pe cea lungă.

Spre deosebire de anii trecuți, în ciuda timpului cel mai slab, anul acesta m-am simțit cel mai bine. N-am mai suferit de crampe musculare, nu am avut momente majore de oboseală și m-am dat cu mare curaj pe coborâri.

De crampe am scăpat cu pastile de sare de la SIS, una pe oră. Au sodiu și potasiu, și-au făcut treaba. Link aici.

De obseală m-am ferit tot cu produse de la SIS, geluri Beta Fuel cu Nootropics, care îți dau nu doar energie, ci îți și amplifică nivelul de concentrare. Parcă deschizi ochii, în loc să privești în pământ, cu oboseală, vezi ce e în jurul tău, devii conștient, ești mult mai atent la detalii. Am mai folosit Beta Fuel Jeleu și prăjitură SIS GO Energy Bake. În plus, m-am oprit la toate punctele de hidratare, am băut și mi-am reumplut bidonul.

De unde am găsit curajul să mă dau fără frică pe coborâri? Mi-am pus tijă de șa reglabilă, cumpărată și instalată la Stonefeet. Am folosit-o pentru prima oară chiar în cursa de la Vidraru, iar viața mea de MTB-ist a devenit brusc una mai fericită. O recomand tuturor celor care sunt nesiguri pe coborâri, te ajută enorm. Nu doar că-ți mută centrul de greutate așa cum trebuie, dar și poziția corpului poate fi ajustată mult mai ușor, te poți duce în spate fără frică că te agăți de șa. Este minunată!Singurul neajuns ar fi că pe coborârile foarte lungi încep să te doară genunchii, dacă ești puturos și stai cu fundul în șa, în loc să te ridici și să îndrepți picioarele.

Tija se acționează simplu, de la o manetă asemănătoare schimbărului de viteză și, mai mult, în funcție de greutatea pe care o exerciți asupra șeii ajustezi și înălțimea. Dacă nu te lași cu toate greutatea, de exemplu, poți bloca șaua la jumătatea distanței, nu-i musai s-o cobori la minimum. Combinația șa telescopică cu full suspension este absolut revelatoare. Mai rămâne să-mi pun la punct și tehnica acum :), să nu mai cad cad ca un bolovan aproape de linia de finish.

Căzătura nu cred că m-a costat prea mult timp, maximum două minute, însă nimeni nu-și dorește un traumatism.

Am picat asemănător cu acest tânăr, de la ediția în 2021

S-a căzut și pe la case mai mari. Mărgărit Sârbu, un rider cu podiumuri la activ, locul 2 anul acesta la categoria 40-49, cursa medie, a făcut și el cunoștință cu țărâna.

Pe un teren similar am picat și eu, foarte aproape de finish, cred că la nici 2 km. M-am ridicat, am ignorat sângele care îmi șiroia din abundență și m-am urcat din nou pe bicicletă. Totul s-a terminat cu bine, am fost pansat la ambulanță și cusut ceva mai târziu la spitalul din Curtea de Argeș.

Andrei m-a filmat chiar la început, când avea forțe proaspete :).

Așa arată profilul cursei

În atenția celor care doresc să participe în 2024 la Vidraru Bike Challenge: este un concurs tehnic, în care ai parte de multe coborâri abrupte, în viteză, pe un teren deosebit de accidentat, cu șanțuri, bolovani de toate dimensiunile și pietriș. Mai mult, prin pădure ai dai de rădăcini, urme adânci de la roțile camioanelor care exploatează pădurea, nămol și multe crengi căzute sau rămase în urma tăierilor de copaci. În aceste condiții, dacă nu ai o condiție fizică bună nu are rost să te arunci la traseul lung, așa cum am făcut-o eu în ultimii trei ani (nu știu ce mă tot mănâncă).

Am ajuns la linia de finish printre ultimii, motiv pentru care în timpul cursei am pedalat singur, fără să beneficiez măcar o secundă de plasa cuiva. Asta nu m-a deranjat prea tare, însă atunci când ești singur ai tendința s-o lași mai moale, să fii indulgent cu tine, înțelegător.

Ce mi-a plăcut

  • Traseul foarte bine marcat, n-ai cum să te rătăcești;
  • Puncte suficiente de hidratare, am mers cu un singur bidon, pe care-l reumpleam de la organizatori;

Aș fi apreciat

  • Un tricou de bumbac în kitul de participare, eu chiar le port;
  • O supraveghere mai atentă pe traseu din partea organizatorilor. La edițiile trecute mai trecea un ATV, mai vedeai pe cineva. Acum n-a fost nimeni. Dacă mă accidentam mai serios mă cânta cucul pe-acolo. Mai mult, un ATV face zgomot, mai sperie urșii din zonă. Prin pădure orice buturugă mi se parea că este un urs;
  • Un traseu mai ”dulce” la sfârșit. Proba a fost etapă de cupă națională, elitele n-au avut nicio problemă, dar pentru încurajarea muritorilor de arând, adică a amatorilor, ar putea fi conceput un sfârșit de traseu mai abordabil;
  • Mai mulți fotografi.

Cifrele mele la Vidraru Bike Challenge 2023

  • puls cardiac mediu: 137
  • puls maxim: 192
  • distanță parcursă: 84,64
  • calorii arse: 3.375
  • timp în mișcare: 5h:29
  • timp total: 5h:48
  • elevație. 2.286 metri
  • viteză medie: 15,2 km/h
  • viteză maximă: 50,1 km/h
  • temperatură medie: 27,7 grade Celsius
  • temperatură maximă: 33 grade Celsius
  • locul 20/22 la categoria 40-49 ani
  • locul 53/61 la general
  • timp oficial: 5:47:10

Cursa a fost câștigată de Bogdan Duca, de la BikeXpert Racing Team, care a trecut linia de finish după 3:42:17. Podiumul a fost completat de Alexandru Sabin Husariu (3:44:37) și Tudor Căzăceanu (3:46:23).

Șase sportivi, toți de la categoria Elite, au trecut linia de finish sub patru ore. Alți 25 de sportivi au scos sub cinci ore. Au terminat cursa lungă un număr total de 61 de participanți (cred că la start erau în jur de 70). Ultimul clasat a făcut 7:17:59.

Rezultate complete

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE