Sâmbătă a avut loc Winter TriChallenge, un concurs care poartă semnătura clubului Smart Atletic. A fost primul concurs de triatlon de iarnă la prima ediție.

N-am participat în calitate de concurent, ci în calitate de spectator și fotograf. Mi-ar fi plăcut să fiu pe baricade, dar din păcate încă mă resimt după operația de hernie inghinală (nu știu de ce toată lumea care mă vede crede că am făcut operație de hernie de disc).

Evenimentul a avut loc la baza sportivă Sydney 2000 din Izvorani, la 35 de km de București, unde există un bazin olimpic acoperit super mișto, făcut ca în Occident.

Am ajuns acolo împreună cu echipa Smart Atletic Bloggers, adică Vlad Dulea (bicicletă) Dana Dulea (înot) și Valentin Bosioc (alergare). Felicitări pentru locul 10!

Este primul concurs la care nu am emoții 🙂 Toată lumea era stresată, concentrată, preocupată, eu n-aveam nicio problemă. Până la urmă mi-am făcut de lucru și am pornit-o pe traseu, să fac poze. Ca să intru cât mai mult în inima concursului, am alergat și eu un pic (vreo cinci km).

Winter TriChallenge, Emilian Nedelcu

Mi-a plăcut ce am văzut. Pe mulți dintre concurenți îi cunosc personal, pe alții din vedere. Chiar dacă distanțele de parcurs au fost mici – 6 km alergare, 12 km bicicletă și 10 bazine (500 m) de înot, după fețele afișate intuiesc că a fost un concurs solicitant fizic. S-a alergat pe zăpadă și, în plus, la bicicletă se pedala pe urmele lăsate de masini, peste care musteau băltoace și care uneori provocau căzături.

La concurs a participat și o echipă formată din Mircea Badea (alergare) și Oreste Teodorescu (înot) și încă un tip pe care nu-l cunosc, dar care a mers foarte bine la proba de bicicletă.

Winter TriChallenge, Mircea Badea

Winter TriChallenge, Oreste Teodorescu

Toată lumea a fost cu ochii și urechile pe Mircea Badea. N-am văzut ultima lui emisiune, dar cică ar fi pomenit de concurs. Toți erau montați să-l întreacă pe Mircea Badea! 🙂 Aproape toți l-au întrecut pe Mircea Badea, care a luat startul printre ultimii și a terminat proba de alergare printre ultimii. Eu cred că n-a vrut să forțeze 🙂

Vlad Stoica și Bogdan Antohe au făcut din nou treabă bună. Mi-a plăcut organizarea și atmosfera. A fost și o zi norocoasă, cu soare și relativ cald. La următoarea ediție promit să particip și eu!

Urmăriți pagina de Facebook a Biciclistului, unde voi pune cât mai curând poze de la concurs. Am făcut destul de multe și durează până le sortez.

O să revin și cu detalii despre rezultatele concursului, de îndată ce le afișează organizatorii.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.