Toată familia noastră a biciclit sâmbătă la Ziua B, care cred că este, cel puțin ca număr de participanți, cel mai mare concurs de mountain bike din România după Prima Evadare.

Am avut parte de o splendidă zi cu soare, fără vânt și de foarte puțin noroi, ingrediente ideale pentru un concurs reușit. Eu am participat cu Vlăduț, iar Ioana cu Natalia, la cursa de 19 km.

Vlăduț a fost foarte motivat pentru această cursă, își dorea să repete rezultatul bun de anul trecut, când s-a clasat pe locul 6 din 24 de participanți, după ce a pedalase timp de 1h54′ prin frig și vânt năpraznic. De la concursul de anul trecut avem o fotografie pe care o țin într-un loc special în sufletul meu, cred că-mi va fi pansament peste ani și ani, când voi fi bătrân și neputincios :).

Vlăduț împlinește în luna iulie 8 ani, iar la această ediție a avut parte de o bicicletă cu roți mai mari, de 24 de inch. Și se pare că această bicicletă, dar și cursurile de mountain bike susținute de Ulisse Gheduzzi i-au fost de folos din plin, pentru că s-a clasat la un loc de podium, pe 4 din 34 de băieți participanți la categoria lui de vârstă (6-7 ani). A parcurs cei 19 km după 1h35′.

N-am mai avut timp să-i fac poze, ca anul trecut, noroc însă cu Dragoș Mitroi, de la Freerider.ro, care ne-a prins în câteva cadre. Mulțumim!

S-a oprit doar de două ori să bea apă (încă nu poate să facă asta din mers), iar în rest a pedalat foarte concentrat și atent la indicațiile pe care i le dădeam eu din spate. Încă nu s-a învățat să schimbe rapid vitezele, în funcție de terenul pe care pedalează, dar a fost receptiv la ce-i spuneam și n-a avut probleme.

Sunt foarte mândru de el și sunt convins că anul viitor poate să atace chiar și podiumul (cine știe, poate primește cadou o bicicletă cu roți de 26).

Incident peste care am trecut cu bine

Am avut parte și de un incident neplăcut și sper că organizatorii concursurilor ce poartă semnătura Riders Club și Răzvan Jugănaru, cel care creionează traseele, vor ține cont de istorisirea mea și vor lua măsuri pentru competițiile viitoare.

Când mai aveam câțiva kilometri până la finish ne-au ajuns din urmă primii concurenți de la traseul lung, de 39 km, aflați în mare grabă, căci se băteau pentru podium, iar diferența dintre ei era extrem de mică.

Vlăduț pedala pe o potecă destul de îngustă, iar eu în spatele lui. În dreapta era baltă, iar în stânga pădurea. Cei de la Elite ne-au depășit forțat prin stânga, au urlat ca disperații la noi și l-au forțat pe copil s-o ia în dreapta. Doi dintre ei pedalau cot la cot și niciunul nu a vrut să cedeze primplanul când au trecut prin dreptul copilului, motiv pentru care a fost agățat și pur și simplu rașchetat de pe bicicletă.

A căzut destul de urât, fix în băltoacă, dar nu asta mi s-a părut grav, ci faptul că s-a lovit tare și a început să plângă șocat instantaneu. L-am încurajat, l-am mângâiat, i-am ridicat bicicleta, l-a urcat în șa, dar copilul tremura și era în stare de șoc. I-a luat câteva minute până și-a revenit și a pedalat cu teamă până la linia de final.

Totul s-a terminat cu bine, în sensul că nu i-a fost provocată nicio leziune serioasă, dar mi se pare că trebuie punctat faptul că e o greșeală să lași chiar și pentru o scurtă bucată un traseu comun copii/adulți. Poate că decalajul dintre starturi ar trebui să fie mai mare, astfel încât cele două categorii să nu se mai intersecteze.

Pe de altă parte, nu-i înțeleg nici pe unii dintre cicliștii de la categoria Elite, care se presupune că au o mare experiență pe două roți. De ce sunt atât de disperați în astfel de momente? Când vezi un copil în fața ta prima grija ar fi cum să treci de el fără să-l rănești, nu să intri ca buldozerul în el, fără nicio ezitare. Nici măcar o scuză n-a strigat respectivul și îmi pare rău că nu pot spune cu siguranță cine este, în orice caz se află în top 15 clasați la tura lungă.

Natalia pe locul 4!

O altă surpriză plăcută a fost Natalia (6 ani), mult mai plăpândă decât fratele ei, dar cu o voință aparte. Ioana era aproape sigură că Nataliei îi va fi foarte greu să pedaleze 19 km, mai ales în regim de concurs. Am făcut săptămâna trecută o ieșire cu bicicletele prin Cernica, iar Natalia a fost foarte obosită după 17 km pedalați cu multe pauze îndelungate.

S-a descurcat însă mai mult decât onorabil mititica și a trecut linia de finish pe locul 4 din 10, după 2h15′.

Cu ea n-am găsit fotografii de pe traseu, dar sunt sigur că vor apărea cât de curând și le voi adăuga pe parcurs.

O zi reușită

Sâmbătă a fost o zi plină de peripeții și aventuri, dar sentimentul general este că am avut parte de o zi reușită. După ce au terminat concursul, copiii au hăpăit pur și simplu porția de paste oferită de organizatori. Ba, Natalia i-a mâncat și Ioanei trei sferturi din caserolă, atât de înfometată era.

Mi-a plăcut organizarea logistică a concursului, punctele de alimentare erau un fel de cornuri ale abundenței, te înfruptai din bunătăți la discreție. Erau sute de pahare umplute cu Gatorade rece, banane, mere, portocale, napolitane, biscuți, glucoză; porția de paste o primeai imediat ce terminai concursul, fără să stai la coadă, alături de o bere rece fără alcool.

Bicicletele le-am spălat foarte repede, pentru că erau multe pompe puse la dispoziția bicicliștilor, iar cozile erau foarte mici.

Locul de desfășurare – Extreme Park – este ideal pentru copii. S-au jucat și zbenguit toată ziua pe lângă lac sau în locurile special amenajate pentru ei. Vom veni cu siguranță și la anul, mai puternici și mai motivați.