Andrei Dudu - Ironman Malaysia 2019

A fost o zi excelentă pentru românii care au concurat sâmbătă la Ironman Malaysia, respectiv Ironman 70.3 Langkawi: două podiumuri și un loc 5.

Alex Toma a fost primul care a intrat în cursă, la proba de Half și a reușit să-și câștige categoria de vârstă, clasându-se locul 2 la nivel general, rezultat care i-a adus a patra calificare consecutivă la Campionatul Mondial de Ironman 70.3.

”O cursă în care am fost în frunte 3h45! Greu cu căldura asta, 45 de grade la soare!”, a spus Alex Toma.

Alex a primit și premiul pentru cel mai rapid înotător din cursă.

Calificare la Kona 2020

La cealaltă cursă, cea de Full, Andrei Dudu s-a clasat pe locul 3 la categoria sa de vârstă și a prins unul dintre cele șase sloturi la Kona. Andrei este primul român care reușește să se califide la Ironman Kona 2020.

”A fost cea mai grea cursă din viața mea”, a declarat Andrei Dudu pentru Biciclistul.ro. ”A fost înfiorător de cald, niciodată n-am trăit așa ceva”.

Andrei Dudu - Ironman Malaysia 2019

Andrei a suferit o cădere fizică, dar și psihică, pe la km 6 din proba de alergare. A reușit însă să se calmeze și să continue într-un ritm care i-a adus calificarea la Kona.

Mihai Baractaru a ratat calificarea la Kona la mustață. Au fost acordate patru sloturi la categoria lui de vârstă, iar el din păcate s-a clasat pe locul 5.

”De departe a fost cea mai dură cursă la care am participat vreodat”, a spus Mihai Baractaru pe contul său de Facebook.

Mihai Vigariu nu a prins o zi prea bună, dar era și de așteptat. Să concurezi la două săptămâni distanță de Kona și la 45 de grade la soare nu e ușor. Vom reveni ulterior cu mai multe declarații din partea lui și a celorlalți sportivi.

Restul rezultatelor pot fi consultate în tabelul de mai jos.

[table id=61 /]

Te-ar mai putea interesa să citești și:

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE