Alberto Contador, condamnat 2012

Alberto Contador, condamnat 2012

Alberto Contador, de trei ori câștigător al Turului Franței, pierde trofeul pe care l-a câștigat în 2010 și este banat retroactiv pentru doi ani, a hotărât luni Curtea de Arbitraj pentru Sport (CAS).

Contador ar putea primi, de asemenea, o amendă de trei milioane de dolari, dar acest lucru se va decide mai târziu, după audierile CAS.

Spaniolul a fost testat pozitiv cu substanța interzisă care se numește clenbuterol, în iulie 2010, iar rezultatele testului au fost făcute publice în septembrie, același an.

Inițial, Alberto Contador a fost suspendat pentru un an de către Federația Spaniolă de Ciclism, după ce el a pretins că a mâncat carne contaminată, motiv pentru care au apărut mici cantități de substanță în urina sa. În februarie 2011, Contador a fost achitat.

Totuși, Uniunea Internațională pentru Ciclism (UCI) și Agenția Globală Anti-Doping (WADA) au contestat ambele decizia federației spaniole și au apelat la CAS. Reprezentanții UCI au cerut, de asemenea, ca spaniolul să fie amendat cu cel puțin 2,485 milioane de euro.

Decizia curții înseamnă că ciclistul în vârstă de 29 de ani va pierde toate cursele câștigate în 2011, inclusiv Giro d’Italia. El nu va mai putea participa în nicio competiție până în data de 5 august 2012.

UCI a confirmat decizia pe website-ul său și a numit-o “sfârșitul unei afaceri lungi, care a fost extrem de dureroasă pentru ciclism”.

“Este o zi tristă pentru sport. Unii ar putea considera decizia ca pe o victorie, dar nu este cazul”, a declarat președintele UCI, Pat McQuaid.

Atât UCI, cât și WADA au sugerat că este mult mai probabil ca ciclistul spaniol să fi primit substanța prin intermediul unei transfuzii de sânge sau să fi mânct un supliment alimentar contaminat, decât scenariul cărnii infestate.

Andy Schleck, care s-a clasat pe locul secund în Turul Franței 2011, a declarat ca n-ar fi deloc fericit să fie instalat ca noul câștigător.

“În primul rând, îmi pare rău pentru Alberto. Eu am crezut mereu în nevinovăția lui. Este o zi tristă pentru ciclism”, a spus ciclistul din Luxembourg.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

One thought on “Alberto Contador pierde Turul Franței 2010 și e banat 2 ani!”
  1. […] Ultimul titlu i-a fost retras, din cauza faptului că a fost descoperit pozitiv cu clenbuterol și banat din ciclism pentru doi ani. Tot de trei ori a câștigat și Turul Italiei (2008, 2011 și 2015). La fel, titlul din 2011 i-a […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.