the_non_runners_marathon_trainer_review

the_non_runners_marathon_trainer_review

Mi-am cumpărat The Non-Runner’s Marathon Trainer o carte pe care doresc s-o citesc încă de anul trecut, când mi-au vorbit despre ea Laura Martin și Silviu Martin, care mi-au și trimis o copie pdf. N-am reușit s-o citesc pentru că nu pot citi de pe calculator și nici n-am tras-o la imprimantă, pentru că n-am avut unde și aș fi consumat prea multă hârtie și cerneală. Ce mai, era prea complicat!

Moș Crăciun mi-a adus un Kindle Reader, care îmi place foarte mult și prin intermediul căruia am citit până acum vreo trei cărți. E ușor de folosit, e mic, e subțire, încape ditamai biblioteca în el, poți să subliniezi pasaje importante, ține minte la fiecare dintre cărți unde ai rămas. Astea sunt doar câteva dintre avantajele Kindle.

Am luat varianta pdf a The Non-Runner’s Marathon Trainer și am urcat-o pe Kindle. Există un program special care transformă pdf-urile în fișiere pentru Kindle. Din păcate, nu se vedea bine. Scrisul era miniscul și mi-ar fi trebuit o lupă să văd să citesc.

Până la urmă m-am enervat și am cumpărat-o. Direct de la Amazon, din trei clickuri. Amazon nu face mofturi cu cardurile. Nu-l intereseaza dacă sunt de credit, dacă sunt de debit sau de la ce bancă sunt. Nu. Îl interesează banii, pe care îi ia cât ai clipi. Așa s-a întâmplat și cu achiziția mea. N-am completat niciun formular kilometric.

Ce-i cu cartea asta? E un manual (al începătorului) de pregătire pentru maraton. Eu vreau  să alerg primul meu maraton anul acesta, așa că sper să-mi fie de folos. Mă gândeam chiar să pornesc un jurnal de antrenament, așa cum îl urmez după indicațiile cărții.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

4 thoughts on “Mi-am cumpărat The Non-Runner’s Marathon Trainer”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.