Azi mi-am luat inima în dinți și am ieșit la o tură de ciclism cu ”Gașca de la 8”, temuta, faimoasa și redutabilă gașcă de cicliști care pedalează cu viteze nebunești și îi lasă într-un nor de praf pe cei slabi și neputincioși.
Asta era percepția mea despre acest grup, unul privat pe Facebook, din care fac parte cicliști profesioniști și amatori, puternici, printre care și Marele Ciclist, zis și Alex Ciocan.
Citez din descrierea grupului:
”Suntem un grup de cicliști amatori, extrem de pasionali și pasionați! Un lucru ne deosebește în mod semnificativ de toate celelalte grupări existente: ne simțim bine împreună și suntem prieteni și în afara antrenamentelor. Încercăm să lucrăm cu cap, să avem antrenamente tematice și mai ales să plecăm TOȚI și să ne întoarcem TOȚi.
Câteodată suntem prea cicălitori cu noii sosiți însă mereu intențiile noastre sunt cele mai bune. Acesta este motivul pentur care, nou-sositule în grup, te vom ruga să ai răbdare cu noi pentru și noi vom avea răbdare cu tine. Acum, lăsând lingușelile la o parte, dacă vei reuși să duci cu noi trenă cot la cot la un antrenament și să reziști și la fuga de final, clar vei prinde echipa națională :))))”.
Am prins o zi în care plutonul a fost numeros, cel puțin 25-30 de cicliști. S-a plecat de la Piața Presei către Ploiești, într-un ritm ușor, pe două rânduri, doi câte doi adică. Oamenii vorbeau, socializau, râdeau. Mă uitam din când în când la ceas și vedeam numai 38-39km/h.
La un moment dat, probabil când s-au încălzit veteranii, ritmul a început să crească, se ducea trena cu 40km/h. M-am nimerit la trenă de vreo două, trei ori cu Laurențiu Vlădan, coleg cu mine în Unstoppable, care m-a întins bine pe la 42km/h. Eu gâfâiam de mama focului, el zâmbea satisfăcut.
Un nene autoritar mi-a atras atenția ca atunci când ies de la trenă să nu mă pun imediat pe partea dreaptă, ci mai întâi să dau câteva pedale de sprint, pentru a lua un pic avans. Da, sigur, la 42km/h să dau câteva pedale de sprint, adică să mă duc pe la un 45, presupun. Îmi venea să-i spun că aș putea să bag un sprint doar dacă pune grupul un pic de frână, că eu sunt leșinat, nu alta.
Aproape de Ploiești, la un giratoriu, am întors spre București. Ne-am oprit la un chioșc, ne-am alimentat cu apă și energizante și am plecat mai departe. La fel, mai întâi ușor, pe urmă din ce în ce mai tare.
Nu știu când s-a întâmplat, dar n-am mai stat la trenă și am încercat să țin pasul cu plutonul ce-mi părea din ce în ce mai nervos. De la km 90 (km 75 pentru cei care plecaseră fix de la Casa Presei) s-a apăsat pedala. Am trei segmente de câte cinci kilometri în care viteza medie a fost 43,4 km/h, 46,5 km/h, 46,2 km/h, respectiv 44,4 km/h. N-am mers niciodată în viața mea atât de tare.
Pentru cineva care se uită pe Strava la workoutul meu pare o mare peformanță, dar LA PLASĂ se poate și mai bine. Aș fi putut și mai tare în regim de drafting. Am terminat întreaga tură cu puls de 121, ca și cum aș fi ieșit la o plimbare. Am înțeles că tematica de astăzi a fost rulaj. Îmi imaginez cum sunt zilele în care termatica este atacul.
Aș mai ieși cu băieții ăștia? Da, doar la rulaj :).
P.S. N-am poze, mi-era frică să iau mâna de pe ghidon chiar și atunci când căutam bidonul, darămite să mai fac și poze.
P.S.2 N-a ieșit medie mai mare pentru că tura conține și segmentele Pantelimon-Casa Presei și Casa Presei – Pantelimon, în care am mers cu 25-max 30km/h.
Bogdan Popescu