Perioada sărbătorilor de iarnă va fi un adevărat test pentru fiara din mine care a renunțat la carne. A trecut prea puțin timp de când am intrat în hora asta și mă simt ca un vampir extrem de însetat din serialul True Blood, care se străduiește să pășească pe calea cea dreaptă și să bea doar sânge sintetic.
Am fost ținta mai multor miștouri, mai ales când am publicat tot felul de rețete vegetariene pe care le-am descoperit și pe care le-am gătit în ultima perioadă. Unul dintre glumeți mi-a spus că așteaptă cu un deosebit interes postările mele culinare de Crăciun și Revelion.
Dincolo de glumă, chiar așa, se impune această întrebare: eu ce voi mânca de sărbătorile de iarnă? Aștept propuneri și sugestii :).