Acum trei zile, prin casă, m-am lovit din greșeală de pragul unei uși. Am fost atât de avântat, încât mi-am luxat (eu sper că nu e fracturat) un deget de la piciorul drept, care s-a umflat ca un cârnat vienez și s-a înnegrit ca o vânătă coaptă.
M-a durut rău, am urlat, m-am tăvălit, m-am văicărit, m-a auzit toată stațiunea Ahtopol. Acum sunt ok dacă nu fac nimic. Dacă merg drept, fără să schimb direcția, iarăși, nu mă doare. Pe nisip, însă, parcă mi se rupe din nou la fiecare pas.
De trei zile sunt așa, îmi dau cu un unguent antiinflamator, dar degeaba. Dimineața trecută am încercat să alerg. Mi-am spus că în pantofii de sport n-o să simt nimic. Aiurea, parcă mă doare și mai tare. M-am oprit după 200 de metri și cred că aici se încheie renumitul meu cantonament din Bulgaria.