Bauturi sportive

Când m-am apucat de sport, dar mai ales de concursuri, după ce treceam linia de finish aveam senzația că leșin de foame. Mă repezeam la punctele de alimentare și începeam să basculez tot ce prindeam. Eram mai ceva ca Taz, diavolul tasmaninan care mănâncă orice, oricât și oricând.

După ce am căpătat ceva experiență și am învățat să mă hidratez cât de cât corect înaintea și în timpul unei curse, senzația de foame de la sfârșit a cam dispărut. Am rămas doar cu cea de sete, care cred că este normală și pe care o resimte orice sportiv în timpul și după un efort fizic îndelungat. Și cel mai mult îmi place să-mi astâmpăr setea cu fructe zemoase, în mod special cu portocale și pepeni.

Ce-ar trebui totuși să mâncăm și să bem după un concurs sau un antrenament mai serios? Ne răspunde nutriționistul Șerban Damian.

“Atunci când doresc să consume hrană solidă, sportivii pot mânca suficient cât să asigure un total de 600 g carbohidrați (mai mult de 8 g/kg greutate corporală) pe parcursul a 24 de ore. Însă majoritatea alimentelor alese trebuie să aibă indice glicemic moderat spre ridicat.  Astfel, e bine sa se evite mese care să conțină mai puțin de 70% carbohidrați, care au conținut mare de grăsimi și proteine, în special în timpul celor 6 ore după efort, deoarece se reduce foamea și se limitează aportul de carbohidrați”.

O soluție rapidă, spune nutriționistul, este prepararea unui suc de fructe și/sau legume, “care are avantajul de a-ți aduce o cantitate mare de carbohidrați, într-o formă ușor disponibilă, dar care păstrează fibrele, ceea ce face ca absorbția să fie ceva mai lentă decât în cazul băuturilor izotonice”.

Sucurile ar trebui consumate imediat după preparare, pentru că o parte din vitamine se oxidează, însă dacă ți-l prepari înainte de antrenament poate fi consumat și după sesiunea de efort fizic.

Dacă nu știți cum să vă preparați sucurile, Philips are o aplicație în care ne învață cum să combinăm fructele și legumele astfel încât să ajungem la o rutină sănătoasă în viața de zi cu zi.

Ce să nu bem înainte de o cursă

Cred că nu există ceva mai odios pentru un sportiv decât să-l apuce durerile de burtă în timpul unui concurs. Se duce naibii recordul personal, planul de cursă se destramă, iar senzația de disconfort este foarte puternică.

Dacă nu vrei să te apuce burta la concurs evită să bei următoarele băuturi:

  • băuturi pe bază de lapte;
  • băuturi pe bază de sirop, care conțin mult zahăr;
  • băuturi alcoolice – asta cred că o știe oricine, nu?;
  • băuturi carbogazoase;
  • băuturi pentru sportivi. Da, majoritatea conțin o grămadă de zahăr și prea puține elemente nutritive. Mai bine bei un suc de roșii, fără conservanți, din care îți tragi toate substanțele de care ai nevoie și pe care le pierzi în timpul efortului fizic.

Sursa

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

2 thoughts on “Ce bem după antrenament sau concurs?”
  1. Cum nu bauturi pentru sportivi? Si zaharul e element nutritiv, si se consuma in timpul efortului. Suc de rosii = apa chioara in ce priveste energia. De ce cred eu ca ultima parte nu e scrisa de nutritionist..?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.