Pornind de la o discuţie pornită pe Facebook zilele trecute mi-a venit ideea unui mic sondaj printre cunoscuţi şi necunoscuţii pe care i-am întâlnit pe bicle prin oraş , pe Google şi forumuri, având ca scop principal identificarea magazinelor de biciclete din România active în mediul online și părerile clienților acestor magazine.
Ok, cam toate magazinele au o pagină, unele chiar și un magazin online cu câteva produse sau altele cu multe produse… dar nimic pe stoc.

Dacă în alte domenii (și nu pot aici să nu menționez IT-ul reprezentat poate cel mai bine de emag.ro) lucrurile stau cât de cât bine, în materie de biciclete… se pot identifica următoarele categorii (nu pot spune că sunt reprezentative și de asemenea, nu se poate generaliza catalogarea asupra prezenței fizice (“offline”):

În primul rând, magazine de companie mică – magazine în care de cele mai multe ori nu găsim nici măcar un număr de telefon, cu maxim 50 de produse, în aproximativ 4-5 categorii. Sunt magazine unde pot fi văzute 2-3 mărci de MTB-uri, fără prea multe speificații tehnice, eventual fără prețuri sau cu prețuri neactualizate. De altfel, cam toate lasă impresia de proiecte părăsite.

După acestea, urmează site-uri ale unor magazine relativ cunoscute în piață, eventual care reprezintă companii mari în România, dar care ori au (de mult timp) doar câte o pagină-două, ori sunt într-un permanent “Under Construction”. Ori (și aici Decathlon sunt exemplul care-mi vine acum în minte) vorbesc pe o pagină de cât de tari sunt și pun un link spre un site unde ar trebui să poți vedea/compara/cumpăra…. doar că acel link te duce pe o pagină în altă limbă, eventual româna și România nefiind prezente pe harta de distribuție, cât despre disponibilitate, preț etc… în alt episod.

Și la urmă, dar poate printre cei dintâi… cei care în ultima perioadă au lucrat la magazinele existente, firme care au ceva ani în piață, eventual cu magazine (tradiționale) prezente în orașe mari, care asigură și service pentru clienți etc. Acestea au site-uri mai mult sau mai puțin colorate, dar relativ bine organizate și actualizate. Răspund eficient la emailuri, telefoane etc.

Singurele magazine unde (cu mici excepții) produsele de pe site sunt și în stocul fizic, unde produsele beneficiază cât de cât de o descriere, prețul este același pe site și în factură și nu în ultimul rând, răspund la emailuri, telefoane etc. se disting 4 magazine.
V-ați aștepta ca pe prima poziție să fie un magazin din București…dar nu e așa. În ordinea inversă, ordinea magazinelor de biciclete în online-ul românesc (repet, este vorba de un studiu neoficial, bazat pe chestionarea unui procent de oameni din mediul online și din comunitate… nu vă mirați dacă nu v-ați numărat printre ei) este:

Locul 5 – Bicishop din București – cu site-ul www.bicishop.ro
Locul 4 – Veloteca din București – cu site-ul www.veloteca.ro
Locul 3 – Bike XCS din București – cu site-ul www.bikexcs.ro
Locul 2 – BikExpert din București – cu site-ul bikexpert.ro
Locul 1 – Maros Bike din Cluj – cu site-ul www.marosbike.ro

Partea bună din tot acest studiu a fost că am aflat cu ocazia asta de multi nou-veniți în acest domeniu, ceea ce mă bucură pentru că întotdeauna, din concurență se naște progresul, iar pe această piață a vânzărilor de biciclete, este loc destul pentru toată lumea.

Bucuria personală cea mai mare a fost legată de faptul că încep să văd că ușor, ușor pică mit după mit, lumea începe să urce pe bicicletă, să cumpere și nu în ultimul rând (deși poate cu asta ar fi trebuit să încep) se diversifică oferta. Obosisem să văd doar MTB-uri (evental același model) în toate ofertele, în toate magazinele. Au apărul deja magazine specializate pe biciclete de oraș (nu pot să nu îi menționez aici pe cei de la ciclop.eu și Velorbis România). Au început să apară și biciclete utilitare, au început să apară și mai multe modele de biciclete de șosea și, nu în ultimul rând, începe să devină obișnuință și pentru țara noastră ca pe lângă magazine și service-uri să apară și câte un ciclist, sau de ce nu, o echipă… fie vorba de amatori sau profesioniști.

Mai sunt multe de zis, dar mai important.. mai sunt multe de făcut. Oricum, primii pași au fost făcuți… Lucrurile se îndreaptă în direcția bună și e doar o chestiune de timp până să ajungem să vedem și noi magazine românești la un nivel apropiat de un bike24.com sau de ce nu… de chainreactioncycles.com

Poate vom reuși și noi pe pagina dedicată magazinelor să organizăm un sistem de vot unde clienții să-și poată “clicui” părerea despre magazinele de la care cumpără.

Pornind de la o discuţie pornită pe Facebook  zilele trecute mi-a venit ideea unui mic sondaj printre cunoscuţi şi necunoscuţii pe care i-am întâlnit pe bicle prin oraş , pe Google şi pe forumuri, având ca scop principal identificarea magazinelor de biciclete din România active în mediul online şi părerile clienţilor acestor magazine.
Ok, cam toate magazinele au o pagină, unele chiar şi un magazin online cu câteva produse sau altele cu multe produse… dar nimic pe stoc.

Dacă în alte domenii (şi nu pot aici să nu menţionez IT-ul reprezentat poate cel mai bine de emag.ro) lucrurile stau cât de cât bine, în materie de biciclete… se pot identifica următoarele categorii (nu pot spune că sunt reprezentative şi de asemenea, nu se poate generaliza catalogarea asupra prezenţei fizice (“offline”):

În primul rând, magazine de companie mică – magazine în care de cele mai multe ori nu găsim nici măcar un număr de telefon, cu maxim 50 de produse, în aproximativ 4-5 categorii. Sunt magazine unde pot fi văzute 2-3 mărci de MTB-uri, fără prea multe speificaţii tehnice, eventual fără preţuri sau cu preţuri neactualizate. De altfel, cam toate lasă impresia de proiecte părăsite.

După acestea, urmează site-uri ale unor magazine relativ cunoscute în piaţă, eventual care reprezintă companii mari în România, dar care ori au (de mult timp) doar câte o pagină-două, ori sunt într-un permanent “Under Construction”. Ori (şi aici Decathlon sunt exemplul care-mi vine acum în minte) vorbesc pe o pagină de cât de tari sunt şi pun un link spre un site unde ar trebui să poţi vedea/compara/cumpăra…. doar că acel link te duce pe o pagină în altă limbă, eventual româna şi România nefiind prezente pe harta de distribuţie, cât despre disponibilitate, preţ etc… în alt episod.

Şi la urmă, dar poate printre cei dintâi, cei care în ultima perioadă au lucrat la magazinele existente, firme care au ceva ani în piaţă, eventual cu magazine (tradiţionale) prezente în oraşe mari, care asigură şi service pentru clienţi etc. Acestea au site-uri mai mult sau mai puţin colorate, dar relativ bine organizate şi actualizate. Răspund eficient la emailuri, telefoane etc.

Singurele magazine unde (cu mici excepţii) produsele de pe site sunt şi în stocul fizic, unde produsele beneficiază cât de cât de o descriere, preţul este acelaşi pe site şi în factură şi nu în ultimul rând, răspund la emailuri, telefoane etc. se disting 4 magazine.

V-aţi aştepta ca pe prima poziţie să fie un magazin din Bucureşti…dar nu e aşa. În ordinea inversă, ordinea magazinelor de biciclete în online-ul românesc (repet, este vorba de un studiu neoficial, bazat pe chestionarea unui procent de oameni din mediul online şi din comunitate… nu vă miraţi dacă nu v-aţi numărat printre ei) este:

Locul 5 – Bicishop din Bucureşti – cu site-ul www.bicishop.ro
Locul 4 – Veloteca din Bucureşti – cu site-ul www.veloteca.ro
Locul 3 – Bike XCS din Bucureşti – cu site-ul www.bikexcs.ro
Locul 2 – BikExpert din Bucureşti – cu site-ul bikexpert.ro
Locul 1 – Maros Bike din Cluj – cu site-ul www.marosbike.ro

Partea bună din tot acest studiu a fost că am aflat cu ocazia asta de multi nou-veniţi în acest domeniu, ceea ce mă bucură pentru că întotdeauna, din concurenţă se naşte progresul, iar pe această piaţă a vânzărilor de biciclete, este loc destul pentru toată lumea.

Bucuria personală cea mai mare a fost legată de faptul că încep să văd că uşor, uşor pică mit după mit, lumea începe să urce pe bicicletă, să cumpere şi nu în ultimul rând (deşi poate cu asta ar fi trebuit să încep) se diversifică oferta. Obosisem să văd doar MTB-uri (evental acelaşi model) în toate ofertele, în toate magazinele. Au apărul deja magazine specializate pe biciclete de oraş (nu pot să nu îi menţionez aici pe cei de la ciclop.eu şi Velorbis România). Au început să apară şi biciclete utilitare, au început să apară şi mai multe modele de biciclete de şosea şi, nu în ultimul rând, începe să devină obişnuinţă şi pentru ţara noastră ca pe lângă magazine şi service-uri să apară şi câte un ciclist, sau de ce nu, o echipă… fie vorba de amatori sau profesionişti.

Mai sunt multe de zis, dar mai important.. mai sunt multe de făcut. Oricum, primii paşi au fost făcuţi… Lucrurile se îndreaptă în direcţia bună şi e doar o chestiune de timp până să ajungem să vedem şi noi magazine româneşti la un nivel apropiat de un bike24.com sau de ce nu… de chainreactioncycles.com

Poate vom reuşi şi noi pe pagina dedicată magazinelor să organizăm un sistem de vot unde clienţii să-şi poată “clicui” părerea despre magazinele de la care cumpără.

14 thoughts on “Clasament al prezenței online și al satisfacției clienților”
  1. de curand, am vrut sa cumpar un portbagaj de la BikeXCS la 60 ron pe care il vazusem in alta parte la 90. dar cand am intrebat daca este cel din poza au spus ca este 90% identic si din descriere lipsea o bucata foarte importanta. sunt curios daca-l comandam, direct, ma avertizau?

  2. sa nu comapram mere cu pere…nu e relevant sa compari chainreactions cu nici un site de la noi. spor la pedalat

  3. Mersi!

    Ar fi o idee super buna, poate ar trebui sa avem o astfel de sectiune pe fiecare blog sau site destinat acestui segment, si poate in felul asta mai miscam un pic niste rotite.

    Cumperi ceva de la un magazin si scrii un mic review, cum ti s-a parut, cum te-au tratat, etc.
    Pentru mine conteaza foarte mult trei aspecte: primul si cel mai important este after-sale (cum sunt tratat dupa ce am cumparat o bicicleta, sau o piesa, sau orice altceva din respectivul magazin). Ti se poate oferi consultanta (de ex: cumperi un portbagaj pt. carat biciclete pe masina, ti se pot a sfaturi cum sa il montezi, sau eventual te pot ajuta la montaj, contra-cost evident), revizii gratuite, dar nu cand vor ei, ci cand ai tu nevoie, reglaje, service, bonusuri de fidelitate, etc.
    Si in al doilea ran vreau un site actualizat. Vreau sa gasesc pe site toate produsele pe care le gasesc in magazin, si la pretul lor real. Sigur, nu voi cumpara tot on-line, dar vreau sa imi fac lista de acasa, vreau sa ma duc in magazin si sa spun vreau sa cumpar produsul X, cu urmatoarele caracteristici si produsul Y cu urmatoarele caracteristici, si sa le pot lua atunci la acelasi pret dupa site. Binenteles ca sugestiile sunt bine venite, dar sa fie in aceasi gama de pret, si minim aceasi calitate, si compatibil cu nevoile mele.
    In final conteaza foarte mult cum sunt tratat, indiferent de valoarea achizitiei. De ce atunci cand vreau sa cumpar o bicicleta lasa tot ce face, si topaie in jurul meu, si atunci cand vreau sa imi cumpar o amarata de aripa, pentru aceasi bicicleta care am luat-o de la acelasi magazin cu 2 luni in urma, este foarte ocupat si trebuie sa astept jumatate de ora, nu 5 minute cum ar fi normal?!

  4. Salut Radu!

    Apreciez foarte mult comentariul tau, care mi se pare util.

    Eu ma gandeam sa creez o sectiune speciala in care sa apara informatii de genul asta.

  5. 1. Nu am cumparat niciodata de la Maros, asa ca nu ma pot pronunta.
    2. BikeXpert – multe produse, multe categorii, multe detalii la produse, din pacate site-ul nu prea este actualizat iar la partea de comentarii dupa site nu raspunde nimeni.
    3. BikeXCS, nu prea am folosit site-ul lor, dar cei din magazin mi s-au parut foarte seriosi, si dedicati, si au fost foarte prompti la service, intr-o zi de sambata in jurul orei 13:00, asta dupa ce fusesem mai devreme la BikeXpert si mi s-a spus sa vin in timpul saptamanii ca nu au timp in weekend.
    4. Veloteca… la fel ca Maros
    5. Bicishop – uh, ah… de aici mi-am cumparat bicicleta. Cristi, cel care mi-a vandut-o este super de treaba, si mi-a adus bicicleta acasa, impecabil reglata, si in plus am putut sa o platesc cu cardul, la mine acasa. Adica un 10 cu felicitari. DAR: site-ul este neactualizat, cred ca jumate din marfa dupa site nu o gasesti in magazin, si 3 sferturi din marfa din magazin nu o regasesti pe site. In plus, la partea de aftersale… cam trebuie sa stai sa te rogi de el, si eventual sa lasi bicicleta si o saptamana ca sa iti faca ceva la ea, si oricum nu sunt sigur de calitatea lucrarii la final… deci aici avem un mare minus, sau mai multe… vedeti voi ce iese. Practic daca vrei doar sa iti cumperi bicicleta, este super ok, daca vrei mai multe… deja mai bine cauti in alta parte.

    Personal sunt de parere ca in Romania comerciantii nu sunt pregatiti pentru comert on-line. Apropo ma mir ca nu regasesc in lista voastra Playbike, care este ridicat in slavi pe forumurile de specialitate, si care din cate am vaazut pe site-ul lor iti indica cand nu au un produs pe stoc, si iti raspund foarte repede la intrebarile pe care le ai.

  6. Alex, o iei prea personal si chiar nu e cazul sa te simti jignit.

    1. Vor exista intotdeauna oameni care sa aiba opinii diferite de ale tale;
    2. Chiar si asa, cu lamuririle pe care le-ai adus, asta nu este un studiu. Este, asa cum spui si tu, mai degraba un sondaj. In opinia mea 80 de oameni nu sunt suficienti sa-ti faci o idee despre cum stau lucrurile.
    3. Cand prezinti un studiu, sondaj, numeste-l cum vrei tu, o faci explicand metodologia si cum s-a ajuns la rezultatele pe care le prezinti. Altfel nu ai credibilitate. De fapt, cred ca asta este lucrul care m-a deranjat (e mult spus deranjat) pe mine. Ceea ce ai prezentat nu are credibilitate. De credibilitate au nevoie atat consumatorii, cat si companiile implicate in acest domeniu.

  7. Dă-mi voie să spun că nu e părerea mea personală 🙂
    Dacă ar fi fost alegerea mea personală, crede-mă că ar fi apărut alte magazine pe listă. Până la asta de exemplu cei de la bicishop îmi erau necunoscuţi…
    Mă aşteptam să apară în listă magazinele vechi şi cunoscute, cum ar fi cel de la Colţei, “Două roţi”, Surmont (care-s preferaţii mei) sau cei care vând Giant (cum 2 bicle d-ale mele’s Giant, mi-ar fi plăcut să-i văd în listă) dar… n-a fost să fie. În vânzări online nu au fost pomeniţi.
    Dacă vrei detalii tehnice, deşi nu contează din punctul meu de vedere prea tare (ţinând cont că au fost întrebaţi în proporţie de 90% biciclişti din Bucureşti)
    – în total au fost 80 de oameni ori călare pe biciclete în zona Vitan, Piaţa Unirii, Universitate, Izvor şi Sala Palatului (în Unirii de exemplu am stat vreo oră dimineaţa şi 3 ore în total seara), şi cunoscuţi de-ai mei pasionaţi de biciclete, din lista mea de biciclişti de pe messenger.
    – Întrebările au fost:
    a – Aţi cumpârat online biciclete şi/sau accesorii pentru biciclete?
    b – Vă mai amintiţi de la cine?
    c – De la 1 la 5, cât de satisfăcut(ă) aţi fost de magazinul cu pricina?
    d – Aţi cumpărat de mai multe ori de la acelaşi magazin?
    e – Aţi recomanda şi cunoscuţilor acel magazin?

    Dacă nu-ţi place numele de studiu poţi să-i zici sondaj sau dacă ţii neapărat, poţi să-l redenumeşti cum vrei tu. Poţi (cred că ai acces la opţiunea de editare a mesajelor) să ştergi de asemenea şi acest comentariu ca şi tot articolul. Ori poţi adăuga alte site-uri şi păreri sau poate, mai constructiv chiar, poţi investi într-o campanie documentată, eventual făcută la nivel naţional, în care să fie investite mai multe resurse decât timpul meu personal şi o aplicaţie de calcul tabelar.

    În cazul în care mai sunt nişte etc. etc. la care n-am răspuns îmi cer scuze.

  8. E prea mult spus “studiu”. Mai bine spuneai ca astea sunt magazinele care iti plac tie. Asa, daca consideri rezultatele astea drept o consecinta ale unui studiu, te inseli.

    N-are nicio relevanta. N-ai spus cati oameni ai interogat, pe ce criterii, ce intrebari le-ai pus etc etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds