Un sfat pentru cei care au mai puține concursuri de triatlon la activ: folosiți doar gelurile cu care sunteți obișnuiți la antrenamente!
Unul dintre prietenii mei, nu dau nume, a participat la Ironman 70.3 Zell am See, unde s-a simțit foarte rău, mai ales la proba de alergare.
”Mi-a petrecut noaptea pe WC”, mi-a spus el după concurs.
”De la kilometrul 3 am avut în continuu senzația de diaree. Când alergam, mă tăia stomacul și îmi venea să fac pe mine. Mă opream din alergat și mergeam până se domolea senzația și tot așa. Nu țin minte să-mi fi fost vreodată așa de greu la un concurs, așa cum mi-a fost la Zell am See la alergare”.
”Cred că mi se trage de la izotonicele lor”, mi-a spus prietenul.
Testați gelurile energizante la antrenamentele lungi cu bicicleta, atunci vă dați cel mai bine seama dacă vi se potrivesc sau nu. Nu inovați în ziua concursului, nu încercați în concurs produse noi, mâncăruri noi, băuturi pe care nu le-ați mai gustat.