Mai am o lună până la Maratonul Olteniei powered by CEZ Romania, concursul pentru care-mi ascut armele în acest moment.
Voi cum staţi cu pregătirea? Pentru mine luna iulie a fost cam moartă. Căldurile infernale m-au tras rău de tot în jos. N-am putut să alerg aşa cum mi-aş fi dorit – am doar 130 km înregistraţi, şi nici să pedalez prea mult.
A fost atât de cald încât am simţit că mă pregătesc pentru Maratonul Deşertului, nu pentru Maratonul Olteniei. Aici, în Bucureşti, unde probabil că este şi un efect sporit de seră, alergi la ora 23.00 şi te simţi ca şi cum ţi-ar bate soarele în cap la ora 12.00. E groaznic! Nu ştiu cum vă descurcaţi voi, cei care sunteţi tot din Bucureşti, dar eu sunt cam pleoştit.
În aceste condiţii, încerc să minimizez pe cât se poate pierderile. Ok, n-am putut să alerg, am încercat alte sporturi, să mă ţin cât de cât în formă. Spre exemplu, mi se pare mult mai uşor să mă dau cu rolele, mă aerisesc mai bine, îmi antrenez muşchii picioarelor (şi ăia fesieri 🙂 ) şi consum un număr de calorii similar.
Acum, dacă stau să mă gândesc mai bine, nu căldura a fost cea care mi-a aplicat lovitura sub centură, ci umiditatea. Combinaţia asta, căldură-umiditate, este criminală! Am înţeles că umiditatea opreşte evaporarea transpiraţiei, motiv pentru care căldura nu mai părăseşte corpul, motiv pentru care ne încingem ca un procesor de 486 căruia i-am dat sarcină să ruleze ultima versiune de Need For Speed, motiv pentru care ne mişcăm ca nişte zombie la antrenament. Eu, cel puţin, aşa am arătat în iulie la sesiunile de antrenament, fantomatic, fără vlagă, fără ambiţie, stors.
Mai am însă o lună la dispoziţie :).