Aseară m-am dus să alerg în jurul Arenei Naționale, cât erau copiii la antrenamentul de înot, și m-am întâlnit cu Ciprian Bălănescu, campion național la triatlon de vreo 13 sau 14 ori, am pierdut șirul, multiplu campion la duatlon, etc, etc. Omul ăsta are mai multe titluri și cupe decât am eu fire de păr pe cap. E drept, încep să chelesc, dar tot m-aș plictisi dacă m-aș apuca să-mi număr firele de păr.

El era la o alergare ușoară, de revenire, că făcuse dimineață un antrenament lung cu bicicleta, iar eu alergam după o pauză de mai bine de o lună. Mi-am cam pierdut motivația în ultimul timp, n-am mai alergat, dar trebuie să mă urnesc, că acuși vine Maratonul Olteniei și vreau să mă clasez în primii zece (la categorie).

Alergam cu 5:30/km, iar eu gâfâiam și îi răspundeam monosilabic lui Ciprian, care mi-a spus că-i foarte bun tempoul ăsta, că arde și el niște grăsimi. Lui îi era greu să alerge așa de încet, iar eu stăteam cu pulsul pe la 150 :). Știți cu cât trebuie să alerge Bălănescu să-i ajungă pulsul la 150? Cam cu 4:00/km. La viteza asta eu sigur mă duc direct în 185 și nici nu cred că pot s-o țin așa doi kilometri legați. Asta-i diferența între un sportiv profesionist și un amator grăsan, ca mine.

Comentarii