Ei, şi uite că Froome Frumos ca Lacrima a fost luni declarat aşa cum îi este şi numele, curat la lacrima, chiar de către Uniunea Ciclistă Internaţională, o decizie care îi permite să participe în Turul Franţei ce stă să înceapă, o decizie care îl lasă să-şi continue visul: cucerirea celui de-al cincilea titlul în Le Tour.

Froome era apăsat de grija suspendării după ce o simplă probă de urină, pe care a dat-o în Turul Spaniei, în septembrie, a arătat o concentraţie peste limite de salbutamol, substanţă pentru care alţi ciclişti au fost suspendaţi.

World Anti-Doping Agency (WADA) spune că un sportiv poate să inhaleze până la 1.600 micrograme de salbutamol într-o perioadă de 24 de ore, fără să fie nevoie de un certificat medical special de utilizare. Potrivit Team Sky, urina colectată de la Froome în septembrie 2017 avea un nivel cu 19% mai mare decât limita impusă, dar asta din cauza dezhidratării.

Potrivit unei declaraţii a Uniunii Cicliste Internaţionale, s-a ajuns la concluzia că Froome nu se face responsabil de nimic interzis.

Atenţie, Turul Franţei începe sâmbătă, iar organizatorii competiţiei nu aveau de gând să-l primească pe britanic în concurs.

Potrivit regulamentelor WADA, un sportiv poate fi “iertat” pentru exces de salbutamol dacă dovedeşte că a folosit substanţa în scopuri terapeutice.

Aşa cum Făt Frumos tânjea după tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte încă din copilărie, la fel şi Chris Fromme suferă de astfm încă de când era mic.

Dacă mai ia încă un titlu în Franţa, Froome egalează recordurile lui Jacques Anquetil, Eddy Merckx, Bernard Hinault sau Miguel Induráin.

Decizia UCI de a-l considera pe Froome nevinovat e în contradicţie cu cea pe care a dat-o în 2007, pentru Alessandro Petacchi, sau în 2014, pentru Diego Ulissi, care au fost banaţi pentru folosirea excesivă de salbutamol.

Cred că toată povestea asta nu are niciun pic de credibilitate. Totul pare a fi o glumă proastă, întregul sistem antidoping pare a fi o glumă, mai ales când mizele sunt mari.

 

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE