Biciclete pentru copii

Ești părinte și vrei să-i cumperi copilului tău o bicicletă. Care-i primul lucru pe care trebuie să-l faci? Măsoară înălțimea copilului tău și verifică în tabelul de mai jos:

[table id=11 /]

Aceste valori sunt orientative, te sfătuiesc să nu cumperi bicicleta înainte de a o proba. Mergi la magazin sau întâlnește-te cu cel care vinde bicicleta second hand și pune-l pe copil să se urce pe ea. Ține cont că ăștia mici cresc ca feții frumoși și dacă-i cumperi o bicicletă prea fixă sau prea mică va trebui în curând să bagi din nou mâna în buzunar.

Spre exemplu, băiețelul meu, Vlăduț, a învățat să meargă pe bicicletă la vârsta de trei ani și două luni. Atunci i-am luat o bicicletă cu roți de 16 inch, deși i s-ar fi potrivit la fix una cu roți de 14. La început i-a fost un pic mare, dar până să împlinească 4 ani deja mergea pe ea fără probleme.

Dacă cel mic are până în 6 ani și vă preocupă bugetul, vă sfătuiesc să cumpărați o bicicletă de la Decathlon. Sunt cele mai bune biciclete din punct de vedere al raportului preț/calitate. Noi am avut două biciclete de la Decathlon, una cu roți de 14, pentru Natalia, și una cu roți de 16, pentru Vlăduț. Nu le-am dus niciodată la service, n-am avut nicio problemă mecanică la ele și au fost tăvălite, nu glumă (cea de 16 a trecut prin atât prin picioarele lui Vlăduț, cât și prin cele ale Nataliei).

După ce mai crește copilul, începi să te uiți la alte biciclete, pentru că încep să aibă viteze, contează echiparea, dacă are suspensii la furcă, ce fel de frâne are etc. Și atunci trebuie să iei în considerare acest tabel:

[table id=12 /]

Bicicletele de la Decathlon rămân în continuare o variantă decentă, cel puțin din punct de vedere al prețului. Dar dacă îți dorești calitate și ai și buget, te poți uita și la alte modele. Bicicletele Drag mi se pare decente, arată bine și prețul nu-i tocmai umflat. Sunt bulgărești și am auzit numai cuvinte de laudă despre ele. Le puteți vedea aici. Dacă vreți ceva premium, vă putei uita în oferta BikeXpert, la bicicletele Cube, sau în oferta Moș Ion Roată, la bicicletele Felt.

Vă veți face o documentare proprie, fără îndoială, dar vă recomand să citiți informațiile oferite de cel mai mare magazin online de biciclete din lume, Chain Reaction Cycles, care a structurat foarte mișto un ghid pentru cumpărători.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.