Ultra Trail du Mont Blanc (UTMB) este una dintre cele mai grele curse montane din Europa, o competiție Mecca ce atrage cei mai buni ultramaratoniști din lume, o cursă care-i răpune pe mulți alergători, extrem de dificilă, a cărei linie de finish o văd doar cei mai rezistenți dintre cei mai rezistenți.

Edi Petrov a participat anul acesta la cursa de 170 km de la UTMB, dar din păcate a fost nevoit să abandoneze la km 130.

”În primele zile de după abandonul de la UTMB 2019, îmi spuneam că nu voi mai face astfel de curse, că am văzut despre ce este vorba, că este foarte mult de muncă, că GATA! Să mai facem şi altceva!”, a declarat Edi Petrov pentru Biciclistul.ro.

Gândul revanşei nu i-a dat pace însă, 2020 trebuie să fie anul în care să-și ia revanșa față de cursa de la Chamonix.

”Trebuie să alerg din nou în Franţa! Cel mai rapid şi mai facil mod de a fi din nou la acest eveniment superb, fără a aştepta să fiu extras la tragerea la sorţi, era să particip la cursa din Oman!”, a spus Edi Petrov.

Ultramaraton monstru în Oman

Competiția din Oman, un monstru de ultramaraton, este o franciză UTMB, prin urmare Edi știa că urmează să intre în țara suferinței.

Avea de alergat 170 km cu o diferență totală de nivel de 10.400 de metri!

”Participanții trebuie să fie foarte bine pregătiți, pentru că vor avea parte de un teren provocator. E nevoie de autosuficiență pentru minimum 10 ore, având în vedere că există distanțe semnificative între punctele de ajutor”, au spus organizatorii.

Edi a luat startul în concurs la ora 13.00, pe o căldură apăsătoare, alături de cei aproximativ 110 alergători, printre care se aflau alți doi români: Mihai Şerban şi Victor Ştefănescu.

”Startul a fost dat de lângă un fort din localitatea Birkat al Mouz, fiind unul lejer, de parcă nimeni nu vroia să tragă pentru că nu ştia cel aşteaptă”.

Edi Petrov a alergat prin nenumărate văi și urcări abrupte, pline de piatră și praf. Noaptea a venit parcă pe nesimțite.

”Drumurile aflate la marginea unor prăpăstii destul de adânci erau marcate cu puncte roşii de atenţionare”, spune Edi.

”La unul dintre punctele de hidratare aveau un fel de zeamă caldă, am mâncat cu poftă, dar după nici 200 de metri am vomitat tot ceea ce mâncasem! Am început să mă simt slăbit şi începuse să mă ia şi somnul, aşa că am decis să mă opresc într-un loc ferit şi să dorm puţin”.

A fost o decizie înțeleaptă, mai ales că obiectivul lui Edi era să termine cursa, performanță care îi aducea calificarea automată la UTMB.

”Știam că în spatele meu sunt departe alţi alergători, aşa că am găsit un loc ferit, m-am întins pe pământ şi am dormit 30 minute”.

După somn a fost mult mai bine. Nu-l depășiseră decât vreo trei alergători, pe care i-a prins imediat din urmă.

”Spre dimineaţă am fost nevoit din nou să mă odihnesc circa 20 de minute, după ce la un alt punct de hidratare am băut un ceai fierbinte, cu un gust ciudat, şi am vomitat iar tot”.

La puțin peste 70 km de la start, la o altitudine de 1902 metri, la Hotel Alila, a fost ”primul punct de drop bag”.

”Imediat am intrat la dormitor pentru fix 30 minute, după care am mâncat foarte bine, mai ales ca era o masă europeană, fără prea multe specialităţi locale (paste, orez, fasole). Am găsit şi lapte proaspăt, care mi-a făcut foarte bine! Aici am sta 1 oră si 20 minute. De aici am plecat mult mai fresh, fără a vedea pe nimeni în faţa mea, dar nici în spatele meu. Eram singur, dar important era că mă simţeam foarte bine”.

A doua zi, la 10.30, după atâtea ore de trudă în cursă, Edi Petrov era liniștit, sufletul tău vibra cu peisajele frumoase ce i se deschideau în fața ochilor.

În al doilea ”punct de drop bag” și-a schimbat încălţările, s-a odihnit puţin și a primit sprijin din partea echipei medicale – vomitase din nou de la ceaiul fierbinte.

Pentru ultramaratoniști e ceva obișnuit să prindă mai multe apusuri. A doua noapte l-a prins pe Edi pe un teren greu, plin de pietre, pe care nu reușea să alerge. A dormit din nou, de data asta 45 de minute.

Răsăritul a adus cu sine și o căldură care creștea pe măsură ce treceau și orele, dar Edi se simțea bine, depășea alți alergători, era cuprins de entuziasm. Ultimii 15 km au fost extrem de dificili.

”Din cauza căldurii am terminat apa destul de repede şi acum căutam umbra la tot felul de copăcei, pietre sau pe oriunde o găseam. Greu a trecut această secţiune, dar ştiam că vine finalul şi era mai bine”.

A intrat însă într-o mică localitate plină de palmieri, o oază de răcoare, cu canale de apă rece, unde a băut cât a putut.

”Ultimii 3 km au fost pe coborâre şi puţin plat, prin soare puternic. Eram obosit, dar fericit! Cu 1 km înainte de finish mi-am dat seama că pot termina cursa sub 48 de ore, aşa că am tras puţin să nu depăşesc acest timp”.

Și ce context, era ziua lui de naștere, împlinea 42 de ani, și-a oferit cel mai frumos cadou, o cursă de 172 km. Soția i-a cântat ”La mulți ani”, iar alți alergători i s-au alăturat.

Edi Petrov a trecut linia de finish pe locul 2 la categoria sa de vârstă și pe locul 9 la nivel general, după 47h56min36sec. Cursa a fost câștigată de un irlandez, care a trecut linia de finish după 36h4min29sec.

imobiliare.ro - sponsor Biciclistul.ro - interviuri

Interviurile Biciclistul.ro sunt susținute de către Analizeimobiliare.ro, prima platformă de Real Estate Data Intelligence din România, dezvoltată de Imobiliare.ro în colaborare cu statisticieni și evaluatori de top din țară și străinătate.

Peste 200 de clienți corporate au beneficiat sau beneficiază în continuare de expertiza echipei AnalizeImobiliare.roBeneficiul suprem al platformei este accesul la cea mai mare bază de date imobiliară din România, cu informații în peste 9,000 de localități.

AnalizeImobiliare.ro furnizează partenerilor studii periodice ale pieței imobiliare, indici de prețuri, analize de benchmarking și lichiditate.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE