Trei fete cucuiete m-au bătut la Băneasa Race ediția de iarnă, unde am alergat la cursa de 11 km: Oana Diana Miruna Ivăncescu, Claudia Necula și Mara Voicu, adică primele trei locuri în clasamentul general la fete.

Am stat de vorbă cu Mara Voicu, mamă a trei copii în vârstă de 9, 11 și 13 ani, dar și o mamă care își face timp de antrenamente și aleargă de ies scântei în urma ei – la Băneasa Race a parcurs traseul de 11 km cu o medie de 4.15 min/km.

Am aflat cum se antrenează, cum s-a apucat de alergare și de sport, în general, și cum reușește să se mențină într-o formă de invidiat.

”După cele trei nașteri am început să merg la sală și bazin. Unul dintre antrenorii de la sală m-a invitat la un antrenament de grup, ce se desfășura la stadionul de atletism. Grupul era foarte bine închegat, iar antrenamentul, coordonat de trei antrenori, începea și se încheia cu alergare ușoară. Atmosfera era degajată, deși se muncea mult, iar eu am început să redescopăr mișcarea în aer liber și, implicit, alergarea”, spune Mara.

Mara Voicu s-a născut și a crescut într-o zonă de munte, iar întâlnirea cu sportul a fost inevitabilă, încă din copilărie. A început să practice schi alpin și patinaj încă de la vârsta de șase ani și tenis în vacanțele de vară.

În perioada 2000-2005, a fost campioana națională la hochey cu echipa CS Gheorghieni (2003) și membră a lotului național al României la Campionatul Mondial din Slovenia (Maribor, 2003) și Campionatul Mondial din Noua Zeelandă (Denedin, 2005). În Noua Zeelandă, echipa României a obținut medalia de bronz.

În prezent, Mara Voicu are popriul business și își împarte viața între copii, job și sport.

Aleargă, în medie, între 150 și 200 km pe lună, cu diferenă de nivel.

”Sunt o alergătoare montană”, spune ea.

Nici nu e greu, în condițiile în care locuiește la Brașov, nu?

”Probabil că nu aș fi avut aceeași motivație și drag de alergare dacă nu aș fi locuit într-o zonă de munte. Aici, la munte, toate anotimpurile îmi sunt dragi. Aici pot combina perfect tipurile de mișcare preferate: alergarea, bicicleta, drumeția și skiul”, spune Mara.

”Iubesc alergarea, care pentru mine înseamnă evadare din cotidian și bucurie”.

Mara a avut anul acesta trei obiective principale: participarea la Transylvania 30K, unde s-a clasat pe locu 2 la feminin; X2 Race sub 4 ore (Bâlea Lac-Negoiu-Bâlea Lac) – a reușit 3h35min, locul 1 la feminin; Festival Sport Montan Săcele, unde a obținut locul 1 la feminin.

La Săcele, la proba de mountain biking, care avea o diferență pozitivă de nivel de 1.000 de metri, s-a clasat pe locul 1 la feminin.

”Am terminat toate concursurile din acest an pe podium la open feminin”, spune Mara.

Anul acesta a participat la primul ei concurs de alergare pe șosea, pe distanța de 5 km, la Crosul 15 Noiembrie, pe care l-a câștigat. A alergat cu un pac de 3.50min/km.

Care sunt cifrele care stau în spatele acestor performanțe?

Mara a pedalat anul acesta 975 km, cu o diferență de nivel de 16,8 km. Eu, spre exemplu, am pedalat aproape 4.600 km, dar diferența de nivel este de doar 24,8 km.

Practic, Mara a strâns la bicicleta această acea diferență de nivel doar din plimbări :). La alergarea, situația este mult mai serioasă: 2.172 de km alergați, cu o diferență de nivel de 82.692 metri!

Mara a avut un sezon de alergare plin : a participat la 12 concursuri de profil, de trei ori pe locul 1, de cinci ori pe locul 2 și de patru ori pe locul 3.

”Îmi place să evoluez. Sunt în competiție cu mine însămi, iar acesta este și motivul pentru care revin la aceleași competiții în ani consecutivi. Revin de fiecare dată la un concurs atunci când am impresia că am lăsat loc de mai bine. Nu-mi place să îmi cunosc limitele, în schimb îmi place să termin de fiecare dată un concurs cu o stare de bine”, spune Mara.

Anul acesta a participat la primul concurs de ski de tură, în Munții Făgăraș, unde s-a clasat pe locul 2 la feminin.

Cu un stil de viață atât de plin de antrenamente și podiumuri, trebuie să fi fost și momente grele. Am întrebat-o pe Mara care a fost cel mai greu concurs de alergare la care a participat până acum.

”Cea mai dificilă competiție de alergare la care am participat a fost în 2017, la Maraton Piatra Craiului, pe un traseu de 46 km. Condițiile meteo au fost dure, mi-au înghețat mâinile. Nu voi uita niciodată supa de la Cabana Curmătura”, își amintește Mara.

I-a fost pusă vreodată viața în pericol din cauza sportului? Am întrebat asta pentru că muntele poate fi aspru chiar și cu cei mai experimentați alpiniști, darămite cu alergători amatori ca Mara.

”Da! S-a întâmplat chiar anul acesta, în Făgărăș, la un antrenament pentru X2. Eram pe munte, cu două săptămâni înainte de concurs, când vremea a devenit nefavorabilă. M-a prins ploaia, foarte aproape de vârf, iar pe urmă s-a coborât o ceață deasă. Am greșit traseul și am început o urcare pe care nu o cunoșteam – Strunga Dracului. Era un traseu închis de ceva vreme, dar eu nu am văzut atenționarea. A fost cumplit, mai ales când mi-am dat seama că mă aflu în imposibilitatea de a anunța pe cineva și de a coborî. Am continuat urcarea, concentrându-mă la fiecare pas făcut pe pietrele ude (lanțurile erau desprinse).

Nu trăiesc periculos, dar sunt curajoasă. De obicei, nu mă expun, sunt prudentă. Imprevizibilul este însă la tot pasul, iar muntele mă învață multe”, a spus Mara.

”Care e secretul reușitelor tale?”, am întrebat-o pe Mara.

”Bucuria și antrenamentul sunt secretele mele”, spune Mara.

Bucurie, bucurie, dar trebuie să fie momente în care nu ai chef de nimic și nu vrei decât să zaci, fără să arzi vreo calorie.

”Dacă sunt obosită, mă odihnesc, nu alerg. Somnul este cel mai bun medicament”, spune Mara.

Trebuia s-o întreb pe Mara ceva legat și de mâncare. L-am copiat pe Răzvan Exarhu, de la ROCK FM, și am întrebat-o ce ar mânca la ultima masă, dacă ar veni sfârșitul lumii.

”Ultima masă ar fi o salată bogată în verdețuri și pâine puțin prăjită, cu unt lângă”.

Mara Voicu are și un model preferat de încălțări pentru alergare pe trail: LaSportiva Helios SR.

Te-ar mai putea interesa să citești și:

imobiliare.ro - sponsor Biciclistul.ro - interviuri

Interviurile Biciclistul.ro sunt susținute de către Analizeimobiliare.ro, prima platformă de Real Estate Data Intelligence din România, dezvoltată de Imobiliare.ro în colaborare cu statisticieni și evaluatori de top din țară și străinătate.

Peste 200 de clienți corporate au beneficiat sau beneficiază în continuare de expertiza echipei AnalizeImobiliare.roBeneficiul suprem al platformei este accesul la cea mai mare bază de date imobiliară din România, cu informații în peste 9,000 de localități.

AnalizeImobiliare.ro furnizează partenerilor studii periodice ale pieței imobiliare, indici de prețuri, analize de benchmarking și lichiditate.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE