Felix Duchampt, francezul care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Tokyo la proba de triatlon, a obținut locul 3 la Cupa Mondială de la Lima, cursă de triatlon sprint, care a avut loc pe același traseu pe care au fost organizate anul acesta Jocurile Panamericane.
Duchampt a concurat alături de alți 60 de triatloniști care au trecut linia de finish. Locul 1 i-a revenit brazilianului Manoel Messias, iar locul 2 elvețianului Florin Salvisberg, care a înregistrat același timp cu Felix Duchampt.
Sportivii au avut de înotat 750 de metri, de pedalat 20 km și de alergat 5 km.
Competiția a premiat în bani primele 15 locuri, iar Felix Duchampt s-a ales cu un premiu în valoare de 4.500 de dolari. Locul 15 era premiat cu 150 de dolari.
”M-am întors, locul 3 la Lima World Cup astăzi! Mă simt minunat după un an foarte greu în circuitul ITU!”, a scris Felix Duchampt pe contul său de Instagram.
Următoarea competiție în care va lua startul Felix Duchampt este Santo Domingo ITU Triathlon World Cup, care va avea loc în perioada 9-10 noiembrie.
Felix Duchampt a avut cinci podiumuri internaționale în 2019:
- Locul 1 la Chengdu ITU Triathlon World Cup, 12 mai 2019
- Locul 1 la Almaty ASTC Sprint Triathlon Asian Cup, 3 august 2019
- Locul 1 la Agadir ATU Triathlon African Cup, 14 septembrie 2019
- Locul 1 la Aqaba ASTC Triathlon Asian Cup, 27 septembrie 2019
- Locul 3 la Lima ITU Triathlon World Cup, 3 noiembrie 2019
În prezent, Felix Duchampt se află pe locul 65 în clasamentul mondial ITU.
Antoanela Manac, locul 43 din 50
În competiția fetelor, Antoanela Manac s-a clasat pe locul 43 din 50 de participante care au trecut linia de finish.
”Când ești în forma cea mai bună exact atunci se întâmplă să pățești ceva! Astăzi la Cupa Mondială din Lima am avut o evoluție foarte bună până în a doua tură de bicicletă din cele patru, unde în plutonul fruntaș în care mă aflam s-a căzut masiv și din păcate am căzut și eu. M-am ridicat și am continuat turele chiar dacă am rămas singură. Am tras de mine să termin cursa și mă bucur că am reușit asta. Rănile mele sunt superficiale și voi fi pregătită pentru următoarea cursă din Argetina, la care voi participa peste o săptămână!”, a scris Antoanela Manac pa pagina sa de Facebook.
Podiumuri pentru Antoanela Manac în 2019
Antoanela Manac a avut un an încărcat în competiții, iată cele mai importante rezultate pe care le-a înregistrat în 2019:
- Locul 2 la Lievin ETU Indoor Triathlon European Cup, 2 martie 2019
- Locul 2 la Sharm El Sheikh ATU Sprint Triathlon African Cup and Pan Arab Championships, 30 martie 2019
- Locul 1 la ROU Sprint Duathlon National Championships, 14 aprilie 2019
- Locul 3 la Rabat ATU Triathlon African Cup, 27 aprilie 2019
- Locul 1 la Shymkent ASTC Triathlon Asian Cup, 25 mai 2019
- Locul 2 la Cholpon-Ata ASTC Sprint Triathlon Asian Cup and Central Asian Championships, 29 iunie 2019
- Locul 2 la Târgu Mures ETU Aquathlon European Championships, 5 iulie 2019
- Locul 3 la Doha World Beach Games, 14 octombrie 2019
Manac se află în prezent pe locul 77 în clasamentul mondial ITU.
Te-ar mai putea interesa să citești și:
- Felix Duchampt a câștigat Agadir ATU Triathlon African Cup
- Se mișcă bine francezul nostru Felix Duchampt
- Interviu cu Felix Duchampt, triatlonistul care va reprezenta România la Jocurile Olimpice
- FRTRI: “Suntem în cărți pentru Jocurile Olimpice”. Poziție bună pentru Antoanela Manac
- România are șanse mari să participe la Jocurile Olimpice cu un triatlonist francez naturalizat. Interviu cu Peter Klosz, președintele FRTRI
- Antoanela Manac a adus României o medalie de bronz la Jocurile Mondiale de Plajă
- Alex Ion și Antoanela Manac își apără titlurile și devin campioni naționali la triatlon olimpic
- Bogdan Damian și Antoanela Manac sunt campionii naționali la duatlon în 2019
- Antoanela Manac a câștigat prima sa competiție internațională de triatlon