Am avut doi ciclişti români în evadare de când a început Turul Italiei (Giro d’Italia), în etape diferite, dar cel mai mult m-a impresionat Alberto Contador în etapa a şasea, când a căzut, şi-a dislocat umărul, dar nu a abandonat.
Alberto Contador este lider în Turul Italiei, iar astăzi a strâns din dinţi şi a încercat să stea cât mai departe de necazuri în cei 264 km, cât a avut etapa a şaptea. A fost cea mai lungă etapă din Giro. De fapt, a fost cea mai lungă etapă din ultima decadă a Turului Italiei.
Contador a rezistat cu brio şi şi-a păstrat tricoul roz. Încă mai speră că va câştiga titlul de anul ăsta, în care şi-a propus să câştige şi Turul Franţei.
A fost o etapă care a durat peste şapte ore şi după aproape patru ore am avut un moment în care nu mai ştiam unde să-mi ţin mâna pe ghidon.
Pe Alberto Contador îl aşteaptă o etapă grea sâmbătă, pentru că Giro se mută în munţi, iar etapa a opta va avea finish în urcare de categoria 1.
Comentarii