În general, nu mă las intimidat de gradul de dificultate al exercițiilor și încerc să le duc la capăt cât mai corect, dar aseară nu am reușit să-mi ridic nivelul până la standardul impus. M-am simțit ca unul care n-a dansat niciodată și a fost brusc aruncat pe ringul de dans, printre profesioniști, în cadrul unui concurs de jive, rumba, samba sau tango sauvals.
Ce-am avut de făcut: picioare fluture cu mâinile întinse sau picioare fluture combinate cu bras.
”Vreau ca mișcarea să fie amplă, Emilian, nu te grăbi, întiiiiiiinde-te, aluuuuuunecă, vreau să văd suplețe, unduire, nu forță brută!”, m-a avertizat Flory înainte să mă apuc.
Evident, mi-a și arătat cum trebuie să execut mișcările. La ea, într-adevăr, s-a văzut suplețea, chiar dacă se afla pe marginea bazinului, s-a văzut cât se poate de clar unduirea corpului, grația. La mine, însă…
Înainte de fiecare exercițiu încerc să-mi proiectez o imagine cu mine însumi, văzut de undeva de sus, executând ceea ce am de făcut. Mi-a fost greu, de data asta. Nu poți pune elefantul să-și sugă burta, nu? Nu e în natura firii și formei lui. Da, el înoată, se simte bine în apă, dar nu poate înot sincron.
În limba română, suplețe înseamnă mlădiere, flexibilitate, maleabilitate, elasticitate, capacitatea de torsionare. E greu să fii toate acestea când ai 100 kg și gâfâi când te apleci să te legi la șireturi. Suplu vine din francezul souple, care înseamnă care se poate plia, flexibil. Larousse dă și un exemplu: la lame souple d’un fleuret, adică lama suplă a unei florete. Eu numai floretă nu sunt, sunt mai degrabă bardă.
Prin urmare, întrebarea pe care mi-o pun și pe care trebuie să și-o pună un antrenor este aceasta: cum transformi o bardă într-o floretă? O topești și o pui într-o formă nouă? Pot fi eu topit?
