Jurnal slabit - jos burta

Încep o serie de articole, un jurnal de slăbit, pe care îl voi actualiza la sfârșitul fiecărei luni, în care voi face o sinteză a reușitelor (sper!) mele în lupta cu kilogramele.

La începutul acestui an mi-am promis solemn că voi slăbi cel puțin 20 de kilograme, în contextul în care m-am culcat pe o ureche, după primul maraton, și n-am mai făcut sport timp de vreo două luni. Plec de la o cifră rotundă 100 kg. Era un pic peste, dar trecem cu vederea, că nu m-am cântărit dimineața.

Jurnal de slabit - greutate ianuarie 2012

Am reușit să slăbesc un pic și am ajuns până la greutatea de 97,5 kg la sfârșitul lunii ianuarie.

Țin să precizez că n-am urmat vreun regim special pentru slăbit. Am primit tot felul de sfaturi: să nu mai mănânc carne, să devin vegetarian, să nu mai mănânc pâine, să țin tot felul de diete, să-mi iau trainer personal (n-am bani!).

Ce-am făcut pentru slăbit:

– am făcut sport;
– n-am mai mâncat (n-am reușit întotdeauna) seara.

Ce înseamnă că am făcut sport

Înseamnă că am alergat cam o dată la două zile, cel puțin 10 km per sesiune. În opinia mea, alergatul este metoda cea mai simplă de a slăbi, dar și una dintre cele mai sănătoase. Cât am slăbit, am slăbit alergând.

Câteva statistici:

– în luna ianuarie am alergat 187 km;

– am avut un average pace de 05:55. La kilogramele mele este o rata bună, mai ales că nici nu m-am spetit cine știe ce. Am auzit (n-am și verificat) că slăbești mult mai eficient alergând mai încet, că atunci se ard cel mai bine grăsimile;

viteza medie a fost de 10,13 km/h, mai bună decât în decembrie 2012, când a fost 9,78 km/h;

– în luna ianuarie am ars peste 16.500 de calorii doar din alergare. Am și o ședință de spining, unde am ars vreo 600 de calorii;

– antrenamentele mi-au ocupat peste 20 de ore, în luna ianuarie;

– din cele 31 de zile, cât a avut luna ianuarie, am avut 20 de sesiuni de antrenament. Ambiția mea este să cresc acest număr și să am în fiecare zi câte o sesiune de antrenament, fie că este vorba despre alergare, fie că este vorba despre bicicletă (sau spining). Aș vrea să reîncep și antrenamentele de înot, măcar o dată pe săptămână să ajung la bazin;

– rata medie a ritmului meu cardiac, în timpul antrenamentelor de alergare, a fost 159 de bătăi pe minut.

Semimaraton Gerar 2013 - Emilian Nedelcu

Câteva recorduri personale

Nu sunt într-o formă extraordinară, în sensul că am avut rezultate și mai bune, dar în luna ianuarie recordurile personale, în materie de alergat, au fost următoarele:

Alergare 5 km – 27:04. E un timp mai bun față de recordul pe care l-am avut în ianuarie 2012, când am înregistrat 27:38. Cel mai bun timp pe care l-am scos până acum, pe distanța de 5 km, a fost 24:13, în luna iunie 2012

Alergare 10 km – 55:01. Este o îmbunătățire față de luna precedentă, decembrie 2012, când am avut 58:37

Semimaraton – 1:56:43. I’ve been better, în septembrie 2012, când am înregistrat 1:55:30.

În ceea ce privește greutatea, cel mai în formă am fost în luna iunie 2012, când aveam 92,5 kg. Încă o dată, eu vreau să ajung la 80 de kg, iar de data asta sunt hotărât să reușesc. Mi-a ieșit cu fumatul, trebuie să-mi iasă și cu slăbitul.

Dacă există printre voi persoane care urmează un regim de slăbire, vă aștept cu sugestii și comentarii, poate reușim să ne îmbunătățim experiențele.

De fiecare dată când îmi vine greu să ies la antrenament, când am îndoieli, mă uit la poza asta și îmi revine ambiția.

Emilian Nedelcu - burta

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

6 thoughts on “Jurnal de slăbit: O dietă numită sport”
  1. Am slabit 10 kg iarna trecuta la spinning extrem. O sesiune de 75 min in medie cu pulsul in zona 4-5. Fara dieta.
    Am biciclit toata vara vreo 4000 de km si nu am mai dat jos un gram.
    Se spune ca dieta e cam 70% ,sportul 30%.
    Iti urez succes dar la constitutia ta masiva, oase mari si masa musculara dupa cum se vede fara o dieta bine stabilita si respectata cu sfintenie are sa fie cam greu.

  2. + supliment omega 3-6-9
    + aminoacizi (AminoMax 8000 Gaspari 4-5 pastile inainte si dupa antrenament si 4 inainte de culcare)
    + aspacardio omega (din cand in cand)
    Sunt curios daca cineva a folosit sau poate sa imi spuna mai multe despre CLA (conjugated linoleic acid). Ajuta la slabit sau nu? Am vazut ca sunt destui atleti care folosesc CLA cand vor sa scada in greutate.

  3. In ianuarie m-am reapucat de sport si nu am tinut nici o dieta. Acum am 133kg si pana in august vreau sa ajung in jur de 100kg, poate chiar mai jos. Am incerc sa am o dieta cu putini carbohidrati, dar nici ketogenica sa nu fie. Asa ca, am sa incerc sa raman undeva intre 30-40gr carbo pe zi. Fac 4-5 antrenamente pe saptamana. Nu am in antrenament demn de urmat, dar eu asa simt ca am rezultate.

    Antrenament:

    – alergare 50-60 de min / zi (10 minute incalzire mers – alergare – 10 minute mers pentru revenire); AVG PACE 15.10 mile ; DISTANTA MEDIE/ANTR 6km; in ianuarie am ars cam 13000 de calorii;

    – 5 X circuit piept – spate – brate – umeri – picioare (15 repetari fiecare grupa, intre grupe nu fac pauza / cand termin un circuit fac pauza 15 secunde)

    – abdomen + lombar 5 seturi 40-50 repetari abdomen + 5 seturi lombar 15-20 repetari

    Atunci cand fac 4 antrenamente de aparate pe saptamana, fac 2 antrenamente de box, sac, palmare, umbra.

    Suplimente de slabit am luat dar nu am avut cine stie ce rezultate cu ele. O sa incerc sa ma bazez cat mai mult pe grija in alimentatie.

  4. Eu imi propun doar sa termin maratonul in timpul limita care din cate stiu e de 6 ore. Nu am pretentii (deocamdata) sa scot un anumit timp. Vine vremea si pentru asta.

  5. Îți țin pumnii. O să-ți fie greu, dar nu imposibil. Eu am alergat maratonul cu peste 90 de kilograme. Ce-i drept, n-am fost în formă maximă. Îmi propusesem sub 4 ore și am reușit doar 4h36′.

  6. Eu folosesc acelasi regim ca si tine. Si in iunie cand am inceput sa alerg aveam 113 kg. Inainte de sarbatori ajunsesem la 101 si dupa am crescut la 105. Acum am 103 si pana la maratonul Bucuresti de pe 6 octombrie vreau sa ajung la 80.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.