Maratonul Olteniei 2019 - start

Maratonul Olteniei 2019 avut la start aproape 850 de sportivi în cele două zile în care a găzduit competițiile de mountain biking și trail running.

În perioada 31 august – 1 septembrie au participat la cursele sportive 221 de bicicliști, 419 alergători și 200 de copii. Evenimentul a beneficiat de ajutorul a 226 de voluntari.

Maratonul Olteniei 2019 a fost și o competiție sportivă umanitară.

  • 8 212 euro au fost strânși pentru Crucea Roșie Vâlcea– care va beneficia de echipamente și dispozitive medicale noi; 
  • 6 613 euro vor fi direcționați către Fundația Progress;
  • 5 632 euro merg către Habitat for Humanity Romania – pentru un proiect de construire case în comuna Vaideeni.

Sumele au fost alocate în funcție de voturile concurenților, iar valoarea sprijinului financiar a fost dublată de sponsorul competiției, CEZ România, până la valoarea de 20.457 de euro.

Maratonul Olteniei 2019 - statistici

Te-ar putea interesa să citești și despre:

Comentarii

Articolul precedentBăneasa Forest Run susține MagiCAMP și Hope and Homes for Children la ediția din toamnă
Articolul următorFriday News Podcast – 6 septembrie 2019
Editor Biciclistul.ro | emilian@biciclistul.ro | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE