MiVia Run 350

Am avut ocazia să mă joc cu un ceas MiVia Run 350, produs de Mio, cu monitor de ritm cardiac încorporat, GPS, conectivitate Bluetooth și rezistent la apă. La eMAG.ro costă 899 de lei, un preț care-l situează undeva lângă brățări de fitness precum Garmin Vivosmart HR, Polar A360 sau Fitbit Surge. Eu l-aș include însă în categoria ceasurilor de alergare, pentru că nu consider că principalele sale funcții sunt monitorizarea activităţii zilnice, numărarea paşilor, calculul numărului de calorii arse sau monitorizarea calității somnului.

Mie astfel de funcții mi se par cam inutile, nu le-am folosit și nu știu cu ce m-ar putea ajuta. Spre exemplu, calculul numărului de pași este relativ, m-am plimbat încolo și încoace prin apartament și ceasul mi-a arătat că am parcurs 175 de pași. Asta nu mi s-a întâmplat doar cu MiVia Run 350, ci și cu Garmin Forerunner 920XT, ceasul meu actual. Ambele sunt la fel de imprecise când îți arată numărul de pași parcurși.

MiVia Run 350 alături de Garmin Forerunner 920 XT

Ce am constatat după ce am folosit MiVia Run 350 la câteva antrenamente de alergare:

  • ceasul e micuţ, dar asta nu-i neapărat un dezavantaj. Mi-a făcut plăcere să-l port la mână şi în afara antrenamentelor. Vine la pachet cu o brăţară de rezervă, una portocalie. Brăţara este dintr-un cauciuc ce pare a fi de foarte bună calitate, foarte elastic. Am apreciat în mod deosebit faptul că ceasul vine bine pe orice fel de mână, datorită faptului că poate fi prins pe întreaga lungime a curelei. I l-am pus şi fetiţei mele Natalia, care are şapte ani, şi îi venea foarte bine

MiVia Run 350 - vedere fata

  • prinde repede semnalul GPS și nu-l scapă, cel puțin mie nu mi s-a întâmplat să se deconecteze
  • bateria chiar ține, l-am folosit la cel puțin cinci antrenamente după încărcarea completă și încă mai avea suficientă energie în ea
  • nu l-am testat în apă, că n-am avut ocazia, l-am pus însă sub jetul de la chiuvetă și n-a pățit nimic 🙂
  • monitorul cardiac este acceptabil. Am folosit ceasul în paralel cu Garmin Forerunner 920XT, pentru care folosesc o centură HR specială, care este foarte precisă. În timp real nu aveam aceleași valori, dar la sfârșit, ritmul cardiac mediu era cam același. Știu că monitoarele cardiace prin infraroșu, așa cum are și MiVia Run 350, sunt influențate de lumina de afară. Alergările pe timp de seară au fost însă indexate corect

MiVia Run 350 - vedere spate

  • monitorizarea distanței a fost ok. MiVia Run 350 mi-a înregistrat kilometrii parcurși cam cu aceleaşi valori contorizate şi de Garmin, a existat însă la un moment dat o diferență între cele două ceasuri, deși le-am dat start în același timp. MiVia Run 350 anunţa kilometrul parcurs la aproximativ 150 de metri diferenţă faţă de Garmin. Până la urmă, însă, distanţa totală acoperită era cam aceeaşi
  • aplicaţia pentru smartphone este utilă, dar nu funcţionează pe orice model de telefon. Eu am un HTC M8, pe care a trebuit să-l duc la reparaţie, timp în care am folosit un Samsung Galaxy S3, telefon care nu este compatibil cu aplicaţia MiVia
  • aplicaţia îţi arată însă informaţii utile, aranjate intuitiv.  Poţi să vezi în procente în ce zonă ai fost cu pulsul cardiac, ai grafic pentru pace, dar şi pentru stride rate (spm – steps per minute). Aplicaţia îţi oferă opţiunea de a da share pe Facebook sesiunii de antrenament, însă nu şi aceea de a urca workout-ul pe Strava sau Endomondo
  • l-am folosit şi ca smartwatch. Ceasul vibrează şi te notifică când primeşti un apel sau un mesaj. De fapt, te avertizează la toate notoficările pe care le primeşti în mod activ pe smartphone. E o funcţie utilă. Eu am folosit-o în mod special când eram la volan sau pe bicicletă

MiVia Run 350 - conectare smartphone

  • preţul mi se pare corect, dar nu cred că percepţia generală este aceeaşi. Ca preţ este comparabil cu Garmin Forerunner 35, care are cam aceleaşi funcţii. Problema lui MiVia Run 350, a producătorului Mio, în general, este faptul că Garmin are o cotă de piaţă mult mai mare, un marketing mult mai agresiv şi un nivel de încredere mult mai ridicat în ochii consumatorilor finali.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds