Biciclete Felt 2012 - vanzari

Biciclete Felt 2012 - vanzari

Moș Ion Roată, importatorul brandului Felt în România, estimează că va vinde până la sfârșitul acestui an aproximativ 1.000 de biciclete, în creștere cu 20% față de 2011.

“Anul 2012 a fost un an de creștere pentru Moș Ion Roată. Este al treilea sezon de când aducem pe piața românească brandul de biciclete Felt și de când am început activitatea în acest business. Suntem în fază de creștere”, a declarat pentru Biciclistul.ro administratorul companiei Moș Ion Roată, Roxana Bituleanu.

Compania a avut ca obiectiv principal în 2012 creșterea rețelei de dealeri în toată țara, spune Roxana Bituleanu. Compania are în prezent 14 dealeri.

În ceea ce privește tipurile de biciclete Felt, Moș Ion Roată a avut cele mai mari vânzări pentru bicicletele din gama mountain bike (MTB) – 45%, din care bicicletele destinate copiilor au fost 15%.

Cursierele au generat 15% din vânzările de biciclete Felt pentru Moș Ion Roată, iar bicicletele cruiser tot 15%. BMX-urile au adus 10% din vânzări, iar bicicletele cross 5%.

“Fără discuție, bicicleta MTB este încă regina vânzărilor, iar gama de preț este între 1.000 și 4.000 de lei”, a spus Roxana Bituleanu.

Piața de biciclete din România

“Evoluția pieței se vede de la an la an, crește puternic piața de cursiere, cruisere, biciclete pentru copii. Oamenii își consolidează cultura și dorința de a folosi bicicleta potrivită tipului de activitate preferat”.

Moș Ion Roată estimează o “creștere sănătoasă și echilibrată” în 2013.

Roxana Bituleanu estimează că piața de biciclete din România în 2012 va ajunge până la sfârșitul lunii decembrie la 36-38 de milioane de euro, iar în 2013 va fi o creștere, dar nu va fi mai mare de 10%.

Cea mai scumpă bicicletă Felt vândută în 2012 a fost Felt Full Suspension Virtue Pro, la 16.500 de lei.

Moș Ion Roată a adăugat recent în oferta sa noi branduri: cauciucuri și camere Vittoria și Geax, căști de biciclete Catlike și accesorii și componente XLC.

“Toate cele trei noi branduri sunt de mare notorietate în lumea ciclistă”, afirmă oficialul companiei.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

3 thoughts on “Moș Ion Roată: 1.000 de biciclete Felt vândute în 2012”
  1. O observatie/corectura la “brandului german Felt” – Jim FELT, fondatorul firmei este american, deci brand-ul idem. 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds