Peter Sagan castiga Campionatul Mondial de Ciclism 2016

Slovacul Peter Sagan a câștigat din nou Campionatul Mondial de Ciclism Șosea din Doha, învingându-i la sprint pe Mark Cavendish (campion mondial în 2011) și Tom Bonen (campion mondial în 2005). Sagan și-a apărat titlul câștigat în 2015.

A fost o cursă extrem de lungă (257,3 km), ce a avut loc pe o căldură năucitoare. Pentru mulți dintre cicliști a fost o luptă cu dezhidratarea. Din păcate, sportivul nostru, Andrei Nechita, singurul român ce a participat la acest campionat mondial, nu a reușit să termine cursa, fiind oprit de către oficialii cursei cu 90 km înainte de final. Probabil că grupul în care se afla urma să fie prins din urmă de către liderii cursei.

Cursa a fost decisă într-un sector cu vânt lateral, unde echipa Belgiei a pompat la pedale și a rupt plutonul în mici grupulețe, eliminând cicliști puternici precum Marcel Kittel, Caleb Ewan, Nacer Bouhanni sau Andre Greipel.

La sfârșit, s-a intrat pe un circuit care a fost parcurs de mai multe ori, iar singurii care au atacat au fost Niki Terpstra și Tom Leezer.

 

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.