Traseu Prima Evadare - drum pietruit

Prima Evadare, cel mai mare concurs de mountain biking cross country din România și din Sud-Estul Europei, a depășit 2.000 de participanți înscriși la ediția de anul acesta.

În ceea ce privește ponderea, peste 1.770 sunt bărbați, peste 220 femei și 180 de copii.

Înscrierile se pot face aici.

Prima Evadare are un traseu de peste 50 km, care leagă Bucureștiul de Snagov, prin păduri și drumuri de țară.

Anul trecut, în 2018, s-au înscris 2.927 de participanți din 29 de țari, cu vârste cuprinse între 5 și 73 de ani.

În anul 2011, când a plouat foarte mult, iar traseul a fost extrem de dificil și noroios, au participat peste 1.300 de concurenți.

Prima Evadare – traseu 2019

Organizatorii au creat o pagină în care puteți urmări informații despre starea traselui, despre care am aflat că arată bine, că a fost marcat, că s-au curățat zonele în care erau crengi căzute, deșeuri aruncate și că s-au găsit alternative pentru diferite porțiuni.

Iată cum arată traseul pentru ediția din 2019:

Medalia din 2019

Vor fi două tipuri de medalii la Prima Evadare 2019. Cei care vor venii în top 500 vor primi această medalie:

Cei care vor fi în afara topului 500 vor primi această medalie:

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE