Ieri am alergat la semimaratonul București, unde am scos un rezultat decent, dar cu mult mai slab decât recordul meu personal, pe care n-am mai reușit să-l dobor din 2014. Potrivit rezultatelor oficiale, am alergat distanța de semimaraton în 1:43:39, cu peste 10 minute în plus față de recordul meu personal. Cu acest timp m-am clasat pe locul 509 din 3171 de alergători care au trecut ieri linia de finish  la proba de semimaraton, iar la categoria 35-45 de ani am venit pe locul 193 din 972 (vezi rezultatele oficiale).

Am abordat o strategie păguboasă, pe care n-o recomandă aproape nimeni: am alergat tare din start. Am participat la destule curse până acum și știam și eu acest lucru, dar am vrut să pun capăt chinului cât mai repede. Ultima mea alergare înainte de concursul de semimaraton data din 29 aprilie, când am ieșit cu un prieten la o “bătrânească” de 10 km. Bătrânească înseamnă că am alergat cu 6-6.30 pe km, așa de conversație și întreținere.

În ultimele luni am tot avut probleme cu genunchiul stâng și am luat pauze dese, iar când am alergat am făcut-o fie foarte încet, de jogging, fie fără chef. Presupun că nu sunt eu singurul din lumea asta care și-a pierdut motivația și sper să-mi revină pofta de alergare cât mai curând, dar până atunci sunt la ralanti.

Am plecat tare, deci. Știam că mă voi tăia mai devreme sau mai târziu, am vrut să văd când anume.

Combustia m-a ținut 5 km (4:21, 4:18, 4:24, 4:38, 4:37), după care am început să încetinesc ușor, ușor, și am păstrat un ritm între 5.00-5.15/km. N-a fost rău, mai ales pentru un malac de 95 kg ca mine, dar am trăit cu senzația că alerg această cursă din amintiri, iar amintirile mă chinuiesc :).

A fost cald duminică, foarte cald pentru alergători. Nu știu cum s-a simțit pentru cetățenii care se aflau la ora aceea prin oraș, dar pe mine m-a trosnit rău de tot soarele. Nu mi-am luat nici șapca, ca un bou ce sunt, nici ochelarii de soare, motiv pentru care am suferit. Am profitat însă de fiecare punct de hidratare să beau apă.

Cam asta a fost cursa mea, nu prea are istoric. Mă simt oarecum liniștit cu ce am făcut duminică în cursă, dar capitolul rămâne neîncheiat. Va trebui să rescriu scenariul, poate la toamnă, poate la primăvară.

Ce-am mai remarcat:

• Anul acesta parcă au fost mai mulți alergători ca niciodată. Organizatorii spun că peste 14.000 de oameni au participat ieri la toate competițiile.
• L-am văzut pe Steven van Groningen cum trece nemțește pe lângă mine (pe la km 11), alerga în ritm de metronom, netulburat de soare, de ceilalți alergători, de nimic. Am văzut că a și scos un rezultat bun (1:40:57), locul 398 la general și locul 6 la categoria de vârstă 56-65. Apropos de această categorie de vârstă, cel care a câștigat-o, domnul Ștefan Ciochină (sper că i-am scris corect numele), a alergat semimaratonul în 1:30:43.
• Și pentru că m-am stârnit cu alergătorii de la categorii de vârstă senioriale, mi se pare foarte tare ce a reușit să facă domnul Stan Turcu, la categoria de vârstă 66+. A alergat semimaratonul în 1:45:04, câștigând locul 1. Iar ocupantul locul 2, domnul Marian Tănăsie, a făcut 1:51:46. Bă băiatule!
• M-a întrecut și pisicuța Hiroko Ogawa. A stat la plasă în spatele meu vreo 2 km, cam între piața Alba Iulia și Unirea, unde bătea rău vântul, iar pe urmă, când a văzut că boșorogul de mine nu ține ritmul alert, a trecut pisicește, distanțându-se pe nesimțite. Ia uitați-vă în ce costum alerga!