Mi-a trecut definitiv amărăciunea descalificării de la H3RO by TriChallenge 2019, unde aș fi putut realiza un frumos record personal. N-a fost să fie la triatlon, însă uite că e la alergare și e tot legat de Half.
La Maratonul București 2019 am reușit cel mai muncit și vânat record personal din viața mea, semimaraton sub 1h30min. Sincer, nu credeam că voi ajunge aici prea curând, a fost o țintă înșelătoare, atât de aproape și totuși atât de îndepărtată!
Ideea de a coborî sub această bornă mi-a încolțit prima oară în 2014, la Maratonul București, unde am alergat proba de semimaraton. În acel an îmi propusesem 1h:35m, un timp ambițios, pentru că anteriorul record personal era 01:43:20. Am trecut însă linia de finish după 01:33:03 și eram în culmea fericirii. Entuziasmat, mi-am propus să cobor sub 1h30min, dar acest record s-a lăsat așteptat cinci ani.
Am mai avut o zvâcnire anul trecut, tot la Maratonul București, unde am scos 1:32:41, dar atunci am fost conștient că nu am cum să ajung la 1h30min, nu aveam antrenamente lungi în picioare, nu făcusem intervale.
Anul acesta m-am antrenat după un program special conceput de Garmin, încă din luna iunie. M-am ținut de acest antrenament în proporție de 90% și uite că a fost bine – inclusiv cu long run-urile de 32 km, prea mari, după părerea unora.
Cum a fost cursa de la Maratonul București 2019
După ce am făcut câteva poze de grup cu colegii de la Unstoppable Sport Club, m-am încălzit în jur de 30 de minute, după care m-am pus la start, în sectorul B, la doi, trei metri în spatele pacerilor de 1h30min – Bogdan Moldovan și Adrian Ionuț Gabor.
Știam că nu mă pot abține să nu plec tare în primii kilometri, iar asta mă costă spre sfârșit, așa că mi-am impus să stau în spatele pacerilor, care erau programați să alerge cu o medie de 4:15min/km, cel puțin așa scria pe spatele lor.
Primul kilometru s-a dus după 4:07, cu toată înghesuiala generată la start, din cauza culoarului îngust. Respiram ok, fără să gâfâi, nu mă durea nimic, totul era minunat. Mă simțeam zmeu și aveam senzația că o pot ține așa la nesfârșit. Știam însă că vor veni și momente grele.
Însă pacerii de 1h30min au alergat total greșit în această cursă, pentru că următorii cinci kilometri au fost toți sub media programată: 4:09, 412, 4:09, 4:08, 4:08. Unul dintre alergătorii din grup le-a atras atenția de mai multe ori că aleargă prea repede, dar Adrian Ionuț Gabor se tot uita la ceasul lui și zicea că suntem în urmă. N-am zis nimic, eram puternic, nu simțeam nicio slăbiciune. Ritmul a mai slăbit un pic, dar în continuare s-a alergat sub 4:15.
Pe la km 10-11 i-am părăsit pe paceri, mă enervau, i-am luat cadența lui Alex Toma, care făcea un ultim antrenament înainte de Ironman Malaysia, unde speră să prindă un slot pentru finala mondială de Half Ironman 2020.
Alex avea un ritm mai rapid, așa că am lăsat în urmă grupul de 1:30. Am stat în spatele lui vreo 5 km și mi-a fost bine. Alergam aproape de el, ferit de vânt, și nu mă gândeam la nimic. Din când în când mă trezea el la realitate, avea chef de vorbă. Eu eram cu pulsul la cer, iar Alex îmi povestea diverse lucruri.
”Uite, aici îmi beau cafeaua cu Alex Ciocan, după ce ne întoarcem de la antrenamentul cu bicicleta”.
”Ai grijă, urmează o mică coborâre, relaxează umerii, scutură brațele, hai mai tare, că e vale”.
”Hai că ești bine, în ritmul ăsta ajungi la 1:28, bravo!”.
Mi-a prins bine compania lui, pentru că m-a calmat și m-a făcut să uit de suferință. Din păcate, l-am pierdut pe la km 15-16, aproape de parcul Cișmigiu, unde am avut o cădere vizibilă. Parcă aveam plumb în picioare, iar Alex s-a distanțat tot mai mult , până când nu l-am mai zărit.
Când am intrat în ultimii șase kilometri i-am văzut cu coada ochiului pe paceri, iar asta m-a cam demoralizat. Kilometrii 16, 17 și 18 au fost cei mai grei, mi-am pierdut încrederea, nu credeam că voi reuși. S-au dus greu și mi s-au părut prea umflați, în economia cursei: 4:24, 4:25, 4:20.
Totuși, când am văzut că după km 18 aveam un timp total de 1:15:49, mi-am dat seama că o medie de 4:30 era suficientă. Eram în grafic! Am strâns din dinți, și am reușit să-i alerg pe toți cu 4:19.
În cele din urmă, am trecut linia de finish înaintea pacerilor, iar timpul final, potrivit ceasului meu Garmin a fost 1:29:02, în timp ce moving time 1:28:54.
Ce urmează?
Îmi este greu în acest moment să-mi propun ceva pentru distanța de semimaraton. Voi putea să îmbunătățesc acest rezultat anul viitor, în primăvară? Nu știu. Mi-aș propune însă altceva, să îmi bat recordul personal pe distanța de 10 km, pe care l-am stabilit chiar în acest concurs, 41min43s. Mi-ar plăcea să cobor sub 40 de minute, ar fi o performanță personală extraordinară.
Te-ar mai putea interesa să citești:
- Mai am puțin și termin planul pentru semimaraton
- Particip la Maratonul București, vreau sub 1h30min la proba de semimaraton
- Am dat tot ce am putut. Cum a fost la semimaratonul de la Bucharest Marathon 2018
- Semimaratonul Gerar înființează o bursă pentru sportivi
- Oficial: Under Armour devine partener tehnic pentru Semimaratonul și Maratonul București
- Ce mâncăm înainte de semimaraton? “Pastila lui Vigariu”, episodul 1
- Jurnal pentru semimaraton sub 1h30m | E întuneric și plouă!
- Dureri după semimaraton, ce-i de făcut?
- Semimaratonul București, cursa în care am fost zmeu primii 5 km
- Semimaraton București: Istoria primului meu abandon
