Acasă Etichete Biciclisti

Etichetă: biciclisti

Foto: Paradă de modă de pe biciclete

Grainbelt Bottling House a găzduit marţi lansarea unei colecţii de haine care a fost prezentată într-un mod neobişnuit, de pe biciclete. Mai multe detalii pot fi citite aici, însă pozele sunt mult mai grăitoare.

O declaraţie frumoasă a câştigătorului

Mulţi au fost curioşi să afle cine este Dan Groza, cel care a câştigat concursul foto de pe biciclisul.ro , aşa că i-am pus nişte întrebări, la care mi-a răspuns scurt şi la obiect. Dan a făcut însă şi o declaraţie, foarte frumoasă, care merită citită şi pe care o consider foarte adevărată, pentru mulţi dintre noi.

A fost dezvelit Monumentul Voluntarului Necunoscut

Voluntarul necunoscut chiar există, ca de altfel şi monumentul ridicat în cinstea lui. Eşti chiar tu, dacă te-ai aplecat vreodată, benevol, să culegi un gunoi aruncat la întâmplare de vreun nesimţit, dacă ai plantat un copac, dacă ai ajutat fără să simţi nevoia să fii răsplătit, dacă ai dăruit celui nevoiaş, dacă ai pus umărul, vorba românului.

Spovedania unui biciclist de Geo Bogza

Scisă de Geo Bogza in 1969, publicat în "Paznic de far" tipărit la  Editura Minerva în anul 1974 . Un text pe care de...

Propun mişcarea bicicliştilor nudişti

Sursa foto Cum ar fi ca într-o zi de vară, nici prea caldă, nici prea rece, numai bună să te dezbraci, prin Bucureşti să defileze,...

Ai mers cu bicicleta prin ţară? Spune povestea pe biciclistul.ro

Eu sunt 90% un biciclist de oraş. Ies rar în afară cu bicicleta, dar ştiu că există mulţi biciclişti, cicloturişti, spuneţi-le cum vreţi, care fac trasee prin ţară, văd minunăţii, cunosc oameni şi au parte de aventuri. Mie, unul, mi-ar plăcea să citesc poveştile lor şi sunt sigur că şi multora dintre voi v-ar stârni interesul şi poate că v-ar împinge să purcedeţi şi voi la drum.

Ritmul cu sete

Nu este vorba de dorinţa arzătoare de a mă deplasa în viteză şi nici despre faptul că pedalez şi am o senzaţie de sete. Nu. Este vorba despre acel ritm pe care îl capeţi când ajungi în perioada de graţie a efortului. Ai urcat deja, ai depus efortul, ai accelerat şi, la un moment dat, ajungi într-o stare în care nu mai simţi efortul fizic şi pedalezi cu şi din plăcere, chiar dacă eşti în oraş.

Sistem ingenios de semnalizare pe bicicletă

Asta mi se pare cel mai tare sistem de semnalizare luminoasă făcut pentru biciclişti. I-am scris celui care a inventat sistemul ăsta ingenios, un tip din Korea. Sunt curios dacă o să-mi răspundă.

Se întâmplă în România: Ziua fără maşini

Dragi şoferi, miercuri, 22 septembrie 2010, circulaţi CU BICICLETA şi renunţaţi măcar pentru o zi la maşină! Ideea ar fi să renunţaţi mai mult timp, dar mâine ar fi un început. Invitaţia face parte din campania numită Săptămâna Mobilităţii Europene, manifestarea europeană anuală sprijinită de Comisia Europeană prin Direcţia Generală de Mediu.

Învăţăminte vechi care trebuie clar anulate

De mic copil mi s-a spus că atunci când merg pe bicicletă pe drumuri circulate, cel mai indicat este să merg pe contrasens. Nu...

Dedicaţie celor peste 1.000 de prieteni de pe Facebook

Biciclistul a depăşit 1.000 de fani pe Facebook. Lor şi viitorilor prieteni virtuali le dedic această melodie. Şi am mai găsit una :) Charlie Winston...

Amintirile unui biciclist: “M-a apucat odată ploaia” – Episodul 3

Eram dator cu ultima parte a interviului pe care i l-am luat lui tata. A fost un interviu frumos, în care tata s-a arătat aşa foarte natural şi din care am aflat lucruri pe care le-am auzit şi eu pentru prima oară. O să păstrez aceste imagini la inimă.

Chinezu.eu: “Există nişte biciclişti tare idioţi”

Am descoperit recent un articol despre biciclişti, pe chinezu.eu, care surprinde o imagine relativ corectă despre ce înseamnă să fii un biciclist idiot în Bucureşti. Mi-am permis să iau cu copy/paste gândurile Chinezului, care sunt sigur că nu se va supăra

Statisticile Facebook pentru Biciclistul

Săptămâna aceasta, Biciclistul a primit 581 de vizite din partea pasionaţilor de bicicletă. Trendul este crescător şi vă mulţumesc. Puteţi întregi rândurile Biciclistul selectând opţiunea "Sugest to friends".

Chiar e vorba de noi, bicicliştii, şi de ei, şoferii

Încep să devin susţinătorul unui discurs extrem. Ştiu că există multe voci care susţin că nu e constructiv, productiv, eficient şi mai ştiu eu...

FOTO: Biciclişti în Mangalia

Săptămâna trecută, joi şi vineri, am fost la Mangalia, la un eveniment Toshiba. La 07 dimineaţa eram la diguri şi vânam cu aparatul foto biciclişti, adică perscari cu bicicletă :). Bicicletele n-au nimic special, erau doar nişte MTB-uri. De fapt, au ceva special, puse în contextul peisajului: mare, dig, stânci.