Concursul TriKids a fost anulat
Din păcate a fost anulat și concursul TriKids, o altă competiție pentru copii pe care o așteptam cu sufletul la gură. N-am aflat motivele, a fost comunicat doar faptul că…
Din păcate a fost anulat și concursul TriKids, o altă competiție pentru copii pe care o așteptam cu sufletul la gură. N-am aflat motivele, a fost comunicat doar faptul că…
Isklar Norseman este unul dintre cele mai grele conursuri de triatlon din lume și ca să-l termini trebuie să ai mai mult decât condiție fizică, trebue să ai o voință…
Weekendul trecut am participat la Triathlon Challenge Mamaia, cel mai mare concurs de triatlon de la noi din ţară şi din Estul Europei. Concursul a ajuns la a şaptea ediţie,…
A rămas mai puţin de o săptămână până la cel mai mare concurs de triatlon din România şi din Estul Europei, Triathlon Challenge
Triathlon Challenge Mamaia a devenit Cupă Europeană Premium, calitate pe care nu o au decât maximum trei competiţii de triatlon pe an la nivel de continent.
Weekendul trecut a avut loc Campionatul Naţional de Triatlon, organizat la Târgu Mureş, unde au participat aproximativ 100 de sportivi, din toate categoriile. Ciprian Bălănescu a devenit pentru a 11-a…
M-am uitat până la capăt, superbe imagini.
Aş vrea să dedic acest articol unui cititor foarte special al Biciclistul.ro, Silviu, care intră aici zi de zi şi urmăreşte cu febrilitate articolele publicate, dar în mod special cele…
Andrei Roşu este pe cale de a termina cu succes cel mai greu ultratriatlon din lume: 140 km alergare (done), traversarea înot a Canalului Mânecii (done) şi 300 km de…
Sâmbătă, 20 iunie, a avut loc concursul No Stress Mogoşoaia Triathlon, etapă premium din Circuitul Naţional de Triatlon.
A fost zăpuşeală sâmbătă, încă de dimineaţă, şi nu pot fi decât mulţumit că am participat la proba scurtă (sprint) la Pegas Triatlon Buftea. N-am fost nici eu scutit de…
După cum probabil aţi auzit, campionul naţional la triatlon Ciprian Bălănescu participă la prima ediţie a Jocurilor Olimpice Europene de la Baku. Triatlonul este reprezentant de România prin Ciprian, la…
De la începutul lunii iunie vă puteţi înscrie la Triathlon Challenge Mamaia, cel mai mare concurs de triatlon din România, ce va avea loc în data de 5 septembrie pentru…
Am două veşti pe care de la Federaţia Română de Triatlon, pe care le-am ratat cât am fost plecat din România. Jocurile Olimpice de la Baku Avem doi sportivi triatlonişti…
Asociaţia Clubul Sportiv Smart Atletic anunță startul celei de-a treia ediții a Herbalife Brașov Triathlon 2015, eveniment organizat cu sprijinul Federaţiei Române de Triatlon și Comitetul Olimpic și Sportiv Român…
Mai aveţi la dispoziţie foarte puţin timp să vă înscrieţi la unul dintre concursurile de triatlon organizate de către Nostress în weekendul din prima săptămână a lunii iunie. E vorba…