Cursuri inot - bazin

Cursuri inot - bazin

Când ai luat prima oară lecții de înot? Cred că aveam în jur de 10 ani când am învățat să înot. S-a întâmplat într-o vacanță de vară, pe lacul Cocioc, cum îi spuneam eu pe atunci, adică lacul din parcul Tineretului. Când eram eu mic apa era limpede și pești colorați înotau nestingheriți prin lac, oferind privitorilor un spectacol multicolor.

Glumesc, desigur. Cred că apa era la fel de plină de mătasea broaștei pe cât e și acum. Erau mai puține gunoaie, probabil.

Antrenorul meu de înot a fost mama, care nici până în ziua de astăzi, la 72 de ani, nu știe să înoate. Totuși, ea a fost cea care m-a învățat să înot. Îmi aduc aminte cum stătea pe marginea lacului, cu picioarele în apă, iar eu intram în apă, fără să știu să înot, și înaintam până când nivelul apei îmi ajungea la bărbie. Pe urmă, mă întorceam cu fața spre mama și așteptam să-mi spună ce să fac. Pe scurt, așa am învățat să înot.

Voi cum ați învățat? Aștept poveștile voastre în alt articol, unde este în desfășurare și un concurs la care, doar povestind experiența voastră, puteți câștiga o ședință gratuită de înot la bazinul Olimpia.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

2 thoughts on “Lecții de înot: Tu cum ai învățat?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds