Fiind în zona Galaţiului pentru o ultimă porţie de vacanţă, în locuri unde bicicleta face parte din familie, fiind unul din mijloacele principale de deplasare individuală, mi-am permis să-mi arunc ochii prin presa locală.
Primul şi singurul ziar care mi-a picat în mână – Viaţa Liberă. Nu deschid bine ziarul şi-mi pică privirea pe un articol despre pistele de biciclete din oraş.

FotoŞ Viata Libera

Ok, ştiu, deja mulţi mă vor înjura doar pentru că am folosit sintagma “piste”. De asemenea, poate mulţi vor spune că pistele nu au loc pe trotuare, etc. Nu despre asta vreau să vorbim acum şi nu am ales întâmplător să comentez un articol din presa scrisă.

Sesizez aici, la fel cum se întâmplă din păcate şi în Bucureşti sau în alte oraşe unde autorităţile locale au început trasarea pistelor pentru biciclete – critici la adresa celor care le fac şi în special critici la calitatea pistelor. Dacă privim comentariile de pe diferite forumuri, liste de discuţii etc. referitoare la piste, vom vedea că de obicei se scapă din vedere anumite aspecte.

Articolul din Viaţa Liberă de astăzi este poate primul care ridică puţin ştacheta. Asta pentru că după porţia de critică, ridică (încă din titlu) una din principalele probleme reale – educaţia. Iar când spun educaţie, mă refer la biciclişti, pietoni şi şoferi deopotrivă. Este prima dată când citesc despre eucaţia (sau mai bine zis… lipsa ei).

De când au început trasările pistelor, am avut curiozitatea să întreb câţi din cei care critică calitatea pistelor s-au oferit să participe la propuneri, la susţinerea şi eventual amendarea proiectelor ÎNAINTE ca acestea să fie puse în practică? Câţi dintre contestarii pistelor au făcut “anticameră” pe la primării, au cerut (da, orice cetăţean are acest drept) să vadă partea tehnică a proiectului înainte de atribuirea către firmele care au trasat pistele? În Bucureşti cunosc o singură persoană care a tocit treptele Primăriei cu mult înainte ca mulţi dintre noi să re-descoperim plăcerea biciclitului.

Sunt multe întrebări cărora încă nu le găsesc răspunsul, însă, mă gândesc că a sosit timpul unei noi abordări din partea noastră, a celor care se presupune că ar trebui să folosească aceste piste. Mă gândesc că acuma, că le avem, aşa bune sau proaste cum sunt, ar trebui ca fiecare dintre noi, în oraşul lui să-şi acorde câteva minute pe lună (măcar) pentru a trimite prin email sau în variante tipărite păreri pertinente, documentaţiile şi normativele tehnice pe care le găseşte pe internet şi orice alte materiale care pot ajuta. Nu trebuie să mai continuăm în stilul nostru post-decembrist, aşteptând ca alţii să gândească pentru noi iar apoi să fim nemulţumiţi că cei care au făcut-o, nu au făcut-o cum voiam noi. De asemenea, ar trebui să renunţăm să ne consumăm energiile căutând să aflăm cine o să facă pistele când scopul nostru este ca oricine le-ar face, să le facă aşa cum trebuie din punct de vedere funcţional.

Sunt convins că noi suntem principala forţă care poate schimba lucrurile. Ce pierdem dacă arătăm că existăm şi altfel decât prin plimbări organizate?

Comentarii