Weekendul acesta era programată recunoașterea oficială a traseului de la Prima Evadare, cel mai mare concurs de mountain biking din România. S-a amânat pentru 6 mai, din cauza vremii nefavorabile. Iată ce au anunțat organizatorii:

Dragilor, reprogramăm recunoașterea pentru sâmbată, 6 mai. Se va mai îmbunătăți vremea, se întoarce lumea din vacanța de 1 mai și până atunci o să avem varianta pietruită pentru vreme capricioasă a traseului aproape gata.

Acum lucrăm la 2 noi poteci să le introducem în traseu. E vorba de trecerea prin fort și peste șantul de apărare și o altă potecă cu traversare peste apa pe sub podul de la C.P. 7.

Pentru cei care vor să iasă în alte weekenduri, traseul principal e marcat discret și o să revenim din când în când cu informații despre starea lui.

Weekend-ul acesta mai sunt programate și alte concursuri sportive, le țin pumnii participanților care vor înfrunta frigul și ploaia. Sâmbătă sunt competițiile Brașov Marathon și Campionatul Balcanic de Duatlon, iar duminică Bucharest International 10 K și Ziua B.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.