Eu am devenit fanul antrenamentelor de dimineață. Le-am încercat pe toate, la mijlocul zilei și la sfârșit, dar pe termen lung asta mi se potrivește cel mai bine. Motivele mele:
- dimineața mă simt cel mai odihnit, atât fizic, cât și psihic. Nu știu cum aveți voi programul, însă eu mă trezesc în fiecare dimineață la ora 06.00, motiv pentru care seara îmi pică ochii-n gură la maximum 23.00. Am ajuns la o vârstă, mă resimt, nu mă mai pot juca Fifa pe Xbox până la 02.00 dimineața. Pe de altă parte, dimineața sunt pregătit sufletește pentru o zi întreagă, știu în mare ce mă așteaptă, nu am surprize, sunt la baza dealului, va trebui să urc până în vârf;
- mă simt cel mai bine când mă antrenez pe stomacul gol. Nu am absolut nicio problemă să alerg sau să înot fără să mănânc ba, dimpotrivă, dacă o fac înainte de aceste sesiuni îmi vine mâncarea pe gât, chiar dacă iau masa cu două ore înainte, să zicem. La bicicletă fac excepție, mai ales dacă am o tură mai lungă, de minimum 50 km;
- dacă mă antrenez dimineața mi se deschid chakrele, vorba lui Exarhu, devin tolerant, binedispus, blând, imun la hateri, ce mai, sunt Zen. Aș putea spune că starea de după antrenament este chiar fericire, da, fericire!
- concursurile sportive la care particip au startul dimineața, nu după amiaza sau seara. Prin urmare, de ce să nu obișnuiesc corpul cu efort în prima parte a zilei, astfel încât să nu am nicio surpriză la concurs?
- ce-i în mână nu-i minciună, mai bine te antrenezi dimineața, căci nu știi niciodată ce poate interveni pe parcursul zilei. Mama are o vorbă, care poate fi extrapolată la antrenamentele matinale: mănâncă bine de dimineață, căci uneori se întâmplă să nu știi când mai ajungi acasă;
- vara te coci dacă nu te antrenezi dimineața, chiar dacă o faci după ora 22.00. Am trăit-o pe pielea mea, în 2014, când m-am antrenat pentru semimaraton și aveam niște alergări de 18 km la ritm de cursă. Îmi era foarte greu, eram obosit, transpiram ca naiba și mai era și întuneric.
