Scoala de soferi

Azi, la școala de șoferi, am intrat direct în pâine.

Acum ce faci?, m-a întrebat instructorul, după ce am depășit toate manevrele de la început, de reglare a scaunului, a oglinzilor și a centurii.

Motorul era pornit, ambreiajul apăsat până la capăt, iar schimbătorul de viteze băgat într-a întâia.

Acum las ușor ambreiajul, i-am spus.

Nu era răspunsul corect.

Las ușor ambreiajul în timp ce apăs pedala de accelerație, am încercat din nou

Nu! Iarăși am greșit.

Mă asigur!, am încercat eu disperat.

“Bingo!”, aproape că a urlat instructorul fericit. “Îmi place de tine”, mi-a spus, “că greșești, dar te prinzi că ai greșit și încerci să te corectezi”.

Cum a fost azi la școala de șoferi

M-am simțit un pic mai bine, după această remarcă, dar vreau să vă spun că a doua ședință de condus de la școala de șoferi a fost cam stresantă!

Masina scoala de soferi
Asta-i mașina pe care învăț la școala de șoferi

Azi am avut de lucru

Spre deosebire de ieri, când am condus doar 200 de metri, astăzi am condus non-stop. Nici nu știu când a trecut timpul.  Ce-am făcut astăzi:

  • am mers înainte;
  • am intrat în mai multe intersecții;
  • am întors la 180 de grade;
  • am făcut mai multe depășiri;
  • am dat cu spatele.

Mi s-a părut extrem de greu, și asta era una dintre chestiile pe care trebuia să le învăț la ședința de astăzi, să îmi mențin o viteză constantă. Am mers doar cu viteza a doua și ar fi trebuit să țin mașina în maxim 1.800 de turații. Nu prea mi-a reușit, săream constant de 2.000,moment în care ar fi trebuit să trec în viteza a treia, după spusele instructorului, dar și după feeling-ul meu, că începea să sufere mașina.

M-am obișnuit extrem, dar extrem de greu cu pedala de accelerație. Când mergeam prea tare (40 km/h), când mergeam prea încet (15 km/h). Până la urmă, dar spre sfârșit, am reușit să găsesc un echilibru și să merg cu o viteză constantă de 30 km/h, la 1.800 de turații.

Azi mi-a fost mult mai ușor față de ieri să alternez ambreiajul și accelerația. M-am prins cu greu, dar până la urmă m-am prins, că nu e nevoie întotdeauna să pui piciorul pe frână, e suficient doar să iei piciorul de pe accelerație și mașina încetinește spre oprire, mai ales dacă circuli cum am făcut-o eu, cu 30km/h.

Instructorul s-a cam enervat, de câteva ori, că tot apăsam pe frână. Mi se părea că e musai să încetinim, fie că eram prea aproape de o mașină, fie că ne apropiam de o intersecție. Ok, am înțeles acum, e suficient să iei piciorul de pe accelerație și mașina se calmează, cuminte.

Mama lui de volan!

Marea problemă pe care am avut-o la ședința de astăzi a fost volanul. Nu știu dacă și voi, cei care aveți permis de conducere, v-ați confruntat cu această problemă când ați făcut școala de șoferi, dar mie instructorul îmi tot spunea că iau mâinile de pe volan. Nu-mi dădeam seama de acest lucru, chiar nu realizam că iau mâinile de pe volan.

Nu trebuie să iei mâinile de pe volan. Ți-am zis de cinci ori până acum, mi-a spus, la un moment dat.

Pe urmă, la întoarceri, instructorul își tot băga mâinile peste mine și nu mai înțelegeam nimic. Mai mult, îmi tot dădea peste braț, că cică sunt prea încordat.

Și tot legat de volan, mi-a venit foarte greu să mențin o direcție coerentă. Tot trăgeam spre mijlocul drumului, iar când reveneam pe partea dreapta mă apropiam periculos de trotuar.

Intersecțiile și întoarcerile

Nu știu cum am intrat în intersecții și cum am făcut întoarcerile. Totul s-a întâmplat prea repede, iar instructorul îi dădea înainte cu ce trebuie să fac. Încerc acum să dau filmul înapoi și nu reușesc să-mi aduc aminte. El a spus că m-am descurcat bine, eu sunt încă nesigur.

Sper să nu fac la fel și la examen. Sper ca până atunci să mă fi obișnuit.

Cea mai grea manevră pe ziua de astăzi mi s-a părut întoarcerea la 180 de grade, adică de pe un sens de mers, pe sensul opus de mers. A fost făcută ca la carte, cu semnalizare, cu asigurare, cu tras de volan, ajutat de mâinile instructorului. Mi s-a părut de-a dreptul imposibilă, pentru că mă simțeam neajutorat.

Pe bicicletă aș fi fost mult mai sigur și la mersul înainte, și la trasul pe dreapta, și la intersecții. Dar, nu-i așa, nu eram pe bicicletă, ci la școala de șoferi, de unde vreau să obțin aceeași siguranță în mers pe care o am și când sunt pe două roți.

Mersul înapoi

Mi-a plăcut să dau cu spatele. Am băgat în marșarier, am lăsat ușor ambreiajul, iar mașina a început să se miște, cătinel. Când am oprit, am ciupit ușor frâna, de două ori. M-a lăudat instructorul, i-a plăcut cum am efectuat manevra. Mi s-a părut însă greu să  urmăresc în oglinda laterală bordura.

Nu-mi dau încă seama cum trebuie să analizez dacă mașina este paralelă cu bordura au ba, motiv pentru care, la un moment dat, instructorul a pus frână, că intram în bordură.

Instructorul

E un om simplu, băiețaș de cartier. A tras mai multe înjurături în timpul ședinței, din fericire niciodată adresate mie.

Îmi place de el că are răbdare, chiar dacă are momente în care începe să-și iasă din pepeni. Îmi imaginez că a avut și elevi mai buni, iar eu îi pun la încercare limitele.

Sper să rămână așa și să învăț cât mai multe de la el.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

5 thoughts on “Am intrat în pâine – La școala de șoferi (ședința 2)”
  1. Si mai frumos:parca retraiesc clipele “de cosmar”de atunci.Acum,sunt de vis!Mainile de pe volan le mai iau si acum-proasta miscare=directia e totul!concentrare maxima-nu m-a batut mult la cap,probabil pe tema asta si a insistat mult pe” jocul de glezna”la pedale:ambreiaj-acceleratie-frana-ambreiaj…Amintiri,nostalgii 🙂

  2. A, si oglinda te pacaleste pentru ca este convexa (pentru a reduce unghiul mort) si deformeaza imaginea. Cand esti paralel cu bordura in oglinda, nu esti paralel in realitate 😉

  3. Dupa mine ar trebui sa aiba grija sa iti explice cum functioneaza o masina, la ce e bun ambreiajul, de ce decelereaza masina cand iei piciorul de pe acceleratie, etc.

    Cam slab instructorul, dupa parerea mea. 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds