Bogdan Chiorean

Trăiește de 15 ani în Italia, este un om radical, care nu dă niciodată înapoi, indiferent de cât de greu îi este. Meseria lui este gardă de corp și i-a păzit, printre alții, pe papa Francesco, Dan Blizerian, Tom Hanks sau, fiți atenți, Putin!

A alergat maratoane montane, iar după 38 de curse s-a cam plictisit, motiv pentru care a inventat el o cursă și a traversat Italia în alergare. Așa s-a născut Trans Italia.

Un antrenament de alergare obișnuit pentru Bogdan este între 22 și 36 km. Mai are puțin și ajunge la 100.000 km alergați în 18 ani.

Aflați mai multe despre el pe Facebook.

1.Ți s-a întâmplat vreodată să urăști alergarea? De ce?

Sunt un alergător de distanță lungă, mi s-a întâmplat de mai multe ori să urăsc alergarea, în cadrul UMTI Ultra Marathon Trans Italia, după 40 de ore de alergare, am început să urăsc și ziua în care am început să alerg, acum 21 de ani. Când am ajuns la finish totul s-a schimbat, suferința din timpul cursei te pune de multe ori să te întrebi multe chestii bizare.

2. La ce te gândești în timp ce alergi?

Nu mă gândesc la nimic, alergarea corectă înseamnă sincronizare, biomecanică cu respirație și așa mai departe, este setarea fiecărui atlet, concentrarea face diferența între un amator și un profesionist.

3. Care este rutina ta înainte de un antrenament?

Încep cu trei ore înainte hidratarea corespunzătoare pentru numărul de kilometri pe care o să-l efectuez și ritmul în care o să alerg. Apoi pregătesc psihicul, este singurul care mă ajută să împing limitele dincolo de extrem.

Înainte cu o oră beau proteina, iar înainte cu 30 de minute încep încălzirea. Trebuie încălzit fiecare mușchi, ligament, articulație, iar apoi se începe alergarea, cu pași mărunți și deși.

Bogdan Chiorean - sprint cu 50 kg
Bogdan Chiorean, sprint cu 50 kg

4. Care este cea mai grea cursă la care ai participat?

UMTI Ultra Marathon Trans Italia 266 km, 36 ore, trei regiuni de țară.

5. Care este cursa pe care este musai s-o bifezi în această viață?

Din fericire, nu este una singură, dar mă opresc la The Gobi Race, alergare în deșertul Gobi, 400 km non-stop.

 

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.