Nivea Men - cauta barbosidav

Se pare că bărboșii sunt tot mai numeroși prin țara asta, suficient de mulți astfel încât Nivea să li se adreseze cu produse cosmetice.

Încerc să ies din bula mea formată în mare parte din sportivi, care în general nu au barbă, și să înțeleg că există cerere și ofertă pentru produse pentru barbă.

Am primit zilele trecute un pachet de la Nivea în care am descoperit un șampon pentru păr și barbă, dar și o sticlă cu ulei pentru barbă.

Nivea mă provoacă să-mi las barbă și mă invită să mă înscriu în calendarul bărboșilor. Nicio șansă, însă! Nu-mi place barba, mă enervează, mi se agață de fermoarul de la jachetă, îmi provoacă mâncărimi și, în general, necesită atenție sporită.

Nivea calendar bărboși
Nivea mă vrea bărbos!

Dacă aș putea să renunț la barbă fără chinuri și fără bani, aș face-o într-o secundă. Pur și simplu nu e stilul meu. Sunt un om puternic și sigur pe mine și fără barbă. În plus, m-ar ține la înot, în concursurile de triatlon :).

N-am nimic împotriva bărboșilor – barba fie cu ei!, tocmai de aceea am și scris acest articol, să dau vestea mai departe și să le arăt că există cineva, undeva, căruia îi pasă de barba lor.

Dacă tot am deschis subiectul, eu aș recomanda de la Nivea un gel pentru bărbierit care îmi place foarte mult, pentru că miroase bestial și înmoaie și cea mai țepoasă barbă. E vorba de Deep, din seria Black Carbon.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE