Clujul pedalează: cum a fost prima etapă
Clujul pedalează şi-a consumat ieri prima etapă, Etapa Belvedere. A fost frig şi multă mocirlă, dar participanţii n-au ţinut cont de asta şi s-au mocirlit cu voioşie :)
Clujul pedalează şi-a consumat ieri prima etapă, Etapa Belvedere. A fost frig şi multă mocirlă, dar participanţii n-au ţinut cont de asta şi s-au mocirlit cu voioşie :)
“Anul acesta ne aşteptăm ca Prima Evadare să adune aproximativ 2.000 de participanţi la linia de start”, au declarat pentru Biciclistul.ro organizatorii evenimentului. Prima Evadare este cel mai popular concurs…
“Turul Ciclist al Sibiului are un buget estimat undeva între 100.000 şi 120.000 de euro”, a declarat pentru Biciclistul.ro Marius Constantin, directorul media şi comunicare al Turului. Cea mai mare…
Turul Ciclist al Sibiului se află la prima ediţie şi va avea loc în perioada 6-10 iulie 2011. Turul intră în categoria de concursuri afiliate la Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI),…
La a 48-a ediţie, Turul Romaniei se va desfăşura pe o distanţă de 1.354 de kilometri, cu aproape 200 de kilometri mai mult decât ediţia precedentă.
Clubul de Ciclism Galaţi va organiza în data de 9 aprilie 2011 primul concurs de mountain bike din Galaţi, care se numeşte Gârboavele XC.
În perioada 4-6 februarie 2011 are loc "Cupa Mondială de Escaladă pe Gheaţă 2011 (ICWC)", care are loc la Buşteni, la baza pârtiei de schi Kalinderu.
Alergarea nu-i punctul meu forte, dar nici nu pot să spun că-mi displace. Dacă reuşesc să trec de faza în care mă dor toate organele interne, după aceea intru într-o…
Maros Bike Marathon, ediţia a cincea, va avea loc în data de 25 septembrie 2011, au anunţat sec organizatorii pe pagina de Facebook. A fost stabilită data pentru 2011. Aşa…
Anul trecut m-a şocat proba de înot când am participat la Triathlon Challenge Mamaia. Era prima oară când participam la o asemenea competiţie. Fusesem două săptămâni la mare, înainte de…
Bugetul Federaţiei Române de Ciclism şi Triatlon în anul 2009 a fost de aproximativ 260.000 de euro, potrivit unui document pus la dispoziţie de ciclism.ro la sfârşitul lunii octombrie, anul…
“Clujul pedalează” a avut parte de o vreme superbă, în cadrul unui eveniment care marchează campionatul de ciclism pentru amatori din Cluj, ce va debuta în luna martie şi se…
Biciclistul.ro va fi partener media pentru cel mai aşteptat eveniment al iubitorilor de mountain bike: Prima Evadare 2011. Asta înseamnă că vom avea un dosar special cu ştiri legate de…
Turul Franţei este Mecca oricărui ciclist profesionist. Din păcate, ca în multe alte sporturi, cicliştii români doar visează la această competiţie, pentru că Turul Franţei a fost de neatins până…
Azi, 16 ianuarie 2011, are loc etapa prolog a campionatului de ciclism pentru amatori din Cluj, intitulat “Clujul pedalează“. “Clujul pedalează” are opt etape şi este un campionat adresat tuturor…
Sunt chiar curios care sunt planurile voastre pentru acest an. La ce curse vreţi să participaţi? Sau la ce curse nu vreţi să participaţi? 🙂 Eu zic aşa: în momentul…