Cyclopedia a vândut 350 de biciclete în nouă luni
Cyclopedia, magazin de biciclete lansat în urmă cu nouă luni, a vândut până acum 350 de biciclete, a declarat pentru Biciclistul.ro Alecsandru Redeş, unul dintre cei doi parteneri ai afacerii.…
Cyclopedia, magazin de biciclete lansat în urmă cu nouă luni, a vândut până acum 350 de biciclete, a declarat pentru Biciclistul.ro Alecsandru Redeş, unul dintre cei doi parteneri ai afacerii.…
Bicicletă Land Rover G4 Challenge, originală, de la mama ei, adică din Marea Britanie, pentru 1.600 de lei.
Bike XCS, care are în Bucureşti două magazine, a avut vânzări bune anul acesta. Altfel n-ar fi numit la categoria bicicleta anului 2010 trei modele, la 1.500, 2.000 şi respectiv…
Bicleta anului 2010 la MoşIonRoată este MTB hard tail, Q620, a declarat pentru biciclistul.ro Emil Bituleanu, directorul executiv al magazinului.
Este adevărat că bicicletele de carbon sunt uşoare şi că după patru, cinci ani încep să crape, că ăsta-i carbonul, mai mult nu poţi să ceri de la cristalele care-l…
Biciclistul.ro a stat de vorbă cu Lucian Contraş, director de vânzări în cadrul Eurosport DHS, unul dintre cei mai mari producători de biciclete din România şi din Sud Estul Europei…