Turul Frantei 2011, cea mai cunoscută competiţie de ciclism din lume, a strâns anul acesta aproape 200 de concurenţi. Şi, cât or fi ei de profesionişti şi sportivi de performanţă, sunt şi oameni, fiecare cu particularităţile lui.

Am făcut o selecţie din ceea ce eu numesc mondenităţi de la Turul Franţei, informaţii pe care le-am găsit pe diverse conturi personale ale cicliştilor din social media.

  • Câştigătorul etapei a cincea din Turul Frantei 2011, Mark Cavendish,  primeşte în fiecare zi câte o vedere de la iubita sa.
Turul Frantei 2011, Cavendish, vederi
Turul Frantei 2011, Cavendish, vederi
  • Peta Todd, iubita lui Mark Cavendish, i-a trimis pe Twitter o poză cu băieţelul lor, mândru că tăticul a câştigat etapa 5 din Turul Frantei 2011.
Turul Frantei 2011, fiul lui Mark Cavendish
Turul Frantei 2011, fiul lui Mark Cavendish
  • Lance Armstrong, care a câştigat de şapte ori Turul Frantei, nu pare să fie preocupat în mod special de ediţia Turului din acest an. Nu a făcut decât o singură menţiune despre competiţie pe contul său de Twitter, când l-a felicitat pe compatriotul său Tyler Farrar, pentru câştigarea etapei din data de 4 iulie, de ziua Statelor Unite.
  • Alberto Contador a publicat o poză cu tricoul său rupt, după ce a căzut în etapa 5 din Turul Frantei 2011.
Turul Frantei 2011, Alberto Contador, etapa 5, tricou rupt
Turul Frantei 2011, Alberto Contador, etapa 5, tricou rupt
  • Matt Goss, ciclist din echipa HTC, ne arată unde sunt cazaţi ciclişti din Turul Frantei 2011. “Fără lux aici, doar chestii esenţiale”, spune el.
Turul Frantei 2011, camera de hotel a ciclistilor
Turul Frantei 2011, camera de hotel a ciclistilor
  • Fabiani Cancellara, de la echipa Leopard-Trek, ne arată autocarul echipei, care înăuntru arată ca un restaurant. De fapt, acolo şi mănâncă cicliştii. Pun pariu că aşa ceva nu există în România.
Turul Frantei 2011, autocar Leopard-Trek
Turul Frantei 2011, autocar Leopard-Trek
Turul Frantei 2011, autocarul echipei Leopard-Trek
Şi iată cum arată înăuntru.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds