Gala triatlonului românesc: ce competiții s-au anunțat pentru 2019
Sezonul 2019 din triatlon va fi cel puțin la fel de animat ca cel de anul acesta, din câte am văzut în această seară la Gala Triatlonului Românesc, unde au…
Sezonul 2019 din triatlon va fi cel puțin la fel de animat ca cel de anul acesta, din câte am văzut în această seară la Gala Triatlonului Românesc, unde au…
Asociația Pegas Triatlon Club pregătește mai multe noutăți pentru sezonul 2019, iar cea mai importantă este faptul că va organiza un festival sportiv în perioada 15-16 iunie 2019.
O zi plină de știri din triatlon, care mai de care mai interesante. TriChallenge devine H3RO începând cu 2019, an care nu există și în calendarul altui organizator important, NoStress.
Decathlon, compania cu cele mai mari vânzări din România pe piața echipamentelor sportive, fabrică în țara noastră peste 60% din cantitățile a 20 de modele de biciclete comercializate în întreaga…
Trichallenge Mamaia, cel mai mare concurs de triatlon din România, își va schimba identitatea din 2019 și se va numi H3RO. H3RO by TriChallenge va avea loc în perioada 20-22…
Am vrut de mai multe ori să scriu despre asta și am tot uitat. Care-i faza cu Decathlon și mersul sportiv? Am văzut evenimente pe Facebook, am văzut reclame, am…
Federația Română de Triatlon are magazin online, potrivit unei postări făcute pe pagina oficială de Facebook.
Magazinul Veloteca din Șos. Iancului va fi închis definitiv, potrivit unui anunț făcut pe Facebook de către reprezentanții comerciantului.
Știți sala de atletism Lia Manoliu, nu? Nu are tribune, cele câteva rânduri de scaune de pe lângă pistă se ocupă imediat atunci când sunt competiții interne aici. E suficient…
Ediția 2019 a competiției de alergare Semimaraton Gerar vine cu o noutate inedită pentru România: o bursă anuală care se va acorda unui tânăr sportiv, cu vârsta între 10 și…
Seven Sport Club organizează o tabără de triatlon pe insula Thassos, în perioada 29 aprilie - 5 mai 2019, deschisă atât membrilor clubului, cât și triatloniștilor amatori din afara lui.
Nici nu s-a terminat bine campania de Black Friday că a început alta, nu știu ce nume să-i dau, dar este binevenită. Moș Ion Roată reduce cu 30% prețurile pentru…
Ciprian Bălănescu (33 de ani), cel mai medaliat triatlonist român, a făcut un bilanț al activității sale sportive pentru sezonul competițional 2018, despre care s-a declarat mulțumit.
Competitor Running: Enda Iten, primul brand kenyan de pantofi de alergare lansat pe piață Running Shoes Guro: Ce pantofi de alergare au folosit în 2018 primii trei clasați de la…
Parlamentul European a decis să susțină propunerea potrivit căreia te poți urca în orice tren cu bicicleta, incluzând aici trenurile de mare viteză, trenurile pe distanțe lungi, trenurile care trec…
Moș Ion Roată are la reducere aceste ghete, care costă 570 de lei (preț tăiat cu 110 lei). Ghetele sunt înalte, acoperă și protejează zona gleznei, iar materialul exterior este…