București MTB Race 2019 a fost prima mea cursă pe un traseu de tip XCO, adică pe un traseu scurt, dar intens, care trebuie parcurs de mai multe ori și care este presărat cu tot felul de capcane tehnice.
În București există doar două competiții MTB cu traseu de tip XCO, Moon Time Bike, în parcul Tineretului, și București MTB Race, în Parcul Natural Văcărești.
București MTB Race se ține din 2017 și este o competiție organizată de către Asociația Clubul Sportiv BikeXpert, care a reușit s-o includă de anul acesta în calendarul internațional UCI.
Nu știu cum i s-o fi părut cursa lui Fabian Giger, care a câștigat la categoria Elite, dar eu am avut parte de cel mai tehnic concurs de MTB la care am concurat vreodată. E adevărat, el a participat la sute de astfel de competiiții și a fost de două ori vicecampion european la XCO (2014 și 2016). A luat inclusiv bronzul la Jocurile Europene de la Baku, din 2015, iar eu, în schimb, am participat pentru prima oară la o cursă XCO.
De ce sunt dificile cursele XCO
Chiar dacă sunt relativ scurte, traseele de tip XCO conțin cam tot ce ți-ai putea imagina: urcări dure, unde trebuie să fii exploziv, zone de teren super accidentat, cu bolovani, zone cu pietriș, coborâri crunte, în care îți vine inima în gât, valuri de pământ pe care nu ai cum să le ocolești, scări de coborât și tot felul de obstacole care îți solicită concentrare maximă, rezistență și multă putere.
Când citești descrierea cursei nu pare așa de greu, în practică lucrurile stau diferit. Planul era simplu: aveam de pedalat pe un traseu cu o lungime de 6 km, care trebuia parcurs de cinci ori sau până când liderul trecea linia de finish – atunci se oprea automat toată cursa.
Am făcut și recunoașterea traseului
Ca să nu fiu luat chiar pe nepregătite, am fost cu două zile înainte de concurs la recunoașterea traseului, unde am făcut cunoștință cu ”surprizele” pregătite de organizatori și unde mi-am dat seama că nu prea e de mine pe acolo :).
Cătălin Sprînceană, managerul echipei BikeXpert Racint Team m-a liniștit, asigurându-mă că vor exista alternative de ocolire a zonelor dificile. M-a cam păcălit el, dar nu sunt supărat :).
București MTB Race, prima palmă peste ceafă
Cu aproximativ o oră înainte de startul cursei am intrat pe traseul de concurs împreună cu Vlad Leonte, coleg cu mine la Unstoppable Sport Club, să ne încălzim și să facem o ultimă acomodare cu ceea ce ne aștepta cât de curând.
Pulsul a urcat rapid după câteva urcări și mușchii au început să se încălzească. În scurt timp am ajuns la zona pe care organizatorii au botezat-o ”La morminte”. În acest loc cu denumire nu prea prietenoasă au amenajat niște valuri de pământ care nu aveau pe unde să fie ocolite. Nu aveam scăpare. La recunoașterea traseului nu exista bandă delimitatoare, acum era.
Recunosc, nu am mai trecut niciodată cu bicicleta peste așa ceva, dar mi-am făcut curaj și m-am avântat către morminte. Într-o fracțiune de secundă am zburat prin aer, cu capul în jos, iar timpul parcă s-a oprit în loc, ca să-mi îngăduie să-mi pun câteva întrebări, precum ”ce mi-o fi venit?”, ”ce m-o fi apucat?”, ”de ce am făcut asta?”.
Cred că am făcut o tumbă spectaculoasă și mă bucur că nu era niciun fotograf prin zonă să-mi imortalizeze prostia. Am căzut cumva pe umărul drept și am rămas cu nasul în iarbă preț de câteva secunde. Pământul mirosea a râme. Atuncii mi-am adus aminte de o strofă din poezia lui Grigore Alexandrescu, Boul și vițelul:
– Un bou în post mare? – Drept, cam ciudat vine,
Dar asta se-ntâmplă în oricare loc:
Decât multă minte, ştiu că e mai bine
Să ai totdeauna un dram de noroc.
Eu n-am avut nici minte, nici dram de noroc.
Am luat frica acestei curse încă dinainte de a fi început. N-am mai căzut la morminte în timpul competiției, dar am trecut peste ele cu viteza unui limax, în timp ce meseriașii zburau peste ele ca fluturii.
M-am poziționat greșit la start
Am fost la zeci de concursuri sportive, MTB, alergare sau triatlon și nu am învățat nici până acum că foarte mulți se poziționează la start ca și cum ar fi sportivi de top ce au nevoie de un start bun, altfel pierd secunde prețioase în lupta pentru podium. Realitatea este că 90% dintre viteji se fâsâie ca un balon umflat la maximum, căruia îi dai drumul în aer fără să-l fi legat.
M-am poziționat greșit la start, pe la mijlocul plutonului, iar bucata de șosea care preceda intrarea efectivă în traseul offroad a fost prea scurtă ca să fac depășiri. Traseul XCO începea cu o urcare susținută și fix acolo vitejii au pus piciorul jos. S-a creat ambuteiaj și am fost nevoit să cobor de pe bicicletă. Am luat-o la fugă pe lângă, depășind în carne vie, dar n-am scăpat de aglomerație.
Dacă aș fi luat startul mai din față aș fi avut loc să pedalez pe prima urcare, așa cum au făcut-o cei din imaginea de mai jos, care s-au aflat în rândurile din față la start.
În orice caz, după primul tur s-a eliberat traseul. Cei buni luaseră avans mare, cei slabi rămăseseră în urmă, iar eu eram pe la mijloc.
București MTB Race m-a ținut în priză non stop. Când scăpai de coborâri și urcări nu aveai timp să-ți revii prea mult, că trebuia s-o iei de la capăt. Perioada de ”relaxare”, unde traseul era plat, era în interiorul rezervației.
Aici, am fost fermecat de zona cu stuf, unde aveai senzația că ești într-un joc video.
Cum au pedalat profesioniștii
Îi mulțumesc lui Victor Munteanu care mi-a trimis câteva filmulețe pe care le-a făcut în timpul cursei de la Elite – puteți să vă faceți o idee cum s-a mers la cel mai înalt nivel în această cursă.
Greutatea – factorul cheie
București MTB Race 2019 a fost o cursă unde a contat foarte mult greutatea riderului, greutatea bicicletei și abilitățile tehnice pe un teren accidentat dificil, iar eu n-am punctat la niciun capitol :).
Am fost foarte aproape să intru în al cincilea tur, ceea ce mi s-ar fi părut o performanță extraordinară, dar în ultimii 2-300 de metri am fost prins din urmă de către primii trei concurenți.
Am încheiat cursa pe locul 51 din 158 de participanți la nivel general și pe locul 23 din 48 de concurenți de la categoria de vârstă 35+.
Ce pot să spun după această cursă? Mai vreau! Felicitări BikeXpert! Ați pus în scenă un concurs palpitant, care m-a ținut în suspans, a stors din mine energii nebănuite și mi-a deschis apetitul pentru acest tip de concurs. Este extraordinar că avem așa ceva aproape de centrul Bucureștiului, sigur voi reveni pe traseu să mă antrenez.
Te-ar putea interesa să citești și:
- Ce m-a impresionat la The Wall
- Sultanul: Cum te înalță Zidul după ce pupi pământul
- Aproape am învins Sultanul, mi-au lipsit câțiva metri
- H3RO by TriChallenge 2019, concursul la care mi-am pierdut rațiunea
- Planul meu de nutriție pentru H3RO by TriChallenge 2019
- Fără Asfalt la Munte 2019 – cum a fost
- Fără Asfalt la Munte – câteva întrebări din partea unui debutant
- Prima Evadare 2019: Am luptat până la ultimul strop de energie!