Apel către bloggeri: hai la triatlon!
Organizatorii triatlonului de la Mamaia vor sa faca trei echipe de bloggeri si va provoaca sa va inscrieti.
Organizatorii triatlonului de la Mamaia vor sa faca trei echipe de bloggeri si va provoaca sa va inscrieti.
Vreau sa-si faca viitorii adversari ai mei de la duatlon si triatlon o idee despre cum stau la alergare. Transparenta totala :)
Cartea lui Haruki Murakami poate fi considerată ca un volum de memorii, centrat în jurul alergării. E vorba de amintiri simple, banale uneori, pe care autorul le rememorează. Nu veţi…
Aseară am clacat. N-am putut alerga mai mult de 5 km. Simţeam că am plumb în picioare, că sunt nevoit să car după mine cel puţin 10 kg în plus.…
Vezi un program de antrenament pt 10 saptamani si sfaturi utile pentru prima ta competitie de triatlon. Recomandat tuturor sportivilor.
Am bifat si triatlonul Fara Asfalt. A fost greu, dar frumos. Pacat ca a plouat, iar traseul de mtb a fost greu practicabil.
A trecut şi luna mai şi faţă de aprilie, când am început să fac sport susţinut şi contorizat cu Endomondo, au survenit nişte schimbări. În bine.
În aprilie m-am contorizat cu Endomondo.com. M-am plimbat, am alergat, am mers cu bicicleta prin oraş, dar şi la competiţii. Vezi ce rezultate am avut.
Revin cu un articol despre hidratare, un subiect care mă preocupă mult, pe măsură ce antrenamentele mele au început să fie tot mai susţinute.
Ioana mi-a luat cadou doua chestii pe care mi le doream si de care aveam nevoie la concursurile de mtb si la concursurile de duatlon si triatlon.
Am găsit o mică soluţie: antrenament urban. Ieri am alergat 8,92 km de la Casa Presei (unde am jobul), până după halele Obor. Mi-a plăcut, deşi eram îmbrăcat în haine…
Clubul CS Olimpia organizează sâmbătă, 02 aprilie, un concurs de duatlon în parcul Tineretului, începând cu ora 09.00.
Azi dimineaţă am alergat 5,82 km şi am pedalat 12 km.
Pun pariu că pe-asta n-aţi mai încercat-o :). De când mi-am tot promis că încep să alerg (de vreo trei săptămâni) şi în cele din urmă am făcut-o! Din păcate,…
Recent a sosit la adresa redacţiei Biciclistul.ro un mesaj disperat, din partea unei tinere, care a suferit o întindere musculară şi are nevoie de un sfat din partea voastră, a…
Ciprian Bălănescu a fost de acord să ne întâlnim pentru un interviu pe Biciclistul.ro. Ciprian Bălănescu, multiplu campion la triatlon, se află în Bucureşti pentru pregătire şi ne va spune,…