Una dintre funcțiile pe care le-am observat la Garmin încă de anul trecut este nivelul de încărcare în ceea ce privește antrenamentele.
Garmin îmi spune dacă mă antrenez prea mult sau prea puțin, își dă seama de asta în funcție de mai mulți factori: în primul rând, timpul petrecut în activitățile sportive și, cred că mai important, ritmul cardiac pe care îl am atunci când fac sport.
Spre exemplu, de câteva săptămâni îmi tot spune că sunt neproductiv. Asta înseamnă că nivelul de încărcare în ceea ce privește antrenamentele este ok, dar corpul meu se străduiește să-și revină.
”Trebuie să fii foarte atent la starea generală de sănătate, incluzând aici nivelul de stres, nutriția și restul”, mi se șoptește în cască de către Garmin.
Îmi place faptul că fiecare nivel al gradului de încărcare este însoțit de mesaje în care mi se explică de ce am primit nivelul respectiv și ce pot face ca să-l îmbunătățesc.
Am citit că tehnologia care stă la baza nivelul de încărcare este dezvoltată de către Garmin în parteneriat cu Firstbeat Technologies, unul dintre furnizorii importanți la nivel internațional care oferă analize pentru sport și sănătate. Specialiștii de la Firstbeat au lucrat cu atleți olimpici, cu sportivi din NHL, NBA și multe alte sporturi.
Nivelul de încărcare este calculat la nivelul ultimelor șapte zile și include atât durata exercițiilor, cât și intensitatea.
Cum se calculează nivelul de încărcare
Fiecare activitate pe care o încarci în contul tău de Garmin primește un scor de încărcare, care se traduce prin cât de mult îi va lua corpului să-și revină după activitatea pe care ai desfășurat-o. Cu cât este mai lungă sau mai intensă activitatea sportivă, cu atât mai mare va fi scorul.
Nivelul ultimelor șapte zile este pur și simplu suma scorurilor pe care le-ai primit în ultimele șapte zile. Acest total este clasat ulterior ca scăzut, optim sau crescut, în funcție de nivelul tău de fitness și istoricul antrenamentelor.
În cazul în care sunteți utilizatori Garmin, am o întrebare: folosiți această funcție? Vi se pare utilă?