În familie mi se spune Ogre, un personaj recognoscibil nu pentru suplețea sa, ci mai degrabă pentru că e ditamai animalul. În plus, corpul meu nu știe ce înseamnă elasticitatea. Dacă aș avea ambele picioare în ghips sigur nu aș putea să mă leg la șireturi. Sunt ca o scândură, nu există cale de mijloc, ori rezist, ori mă rup.
În acest context, mi s-a sugerat să mă apuc de Yoga – mi-ar îndulci articulațiile și mușchii, m-ar face mai mlădios, mai elastic, mai maleabil, mai puțin expus la riscurile unei accidentări, mai ales la antrenamentele de alergare.
Mi-am luat inima în dinți și am făcut rezervare la o clasă de Yoga, la World Class Mega Mall. Am zis fuck, antrenorul e antrenoare, sigur va fi un grup format numai din femei, iar eu voi fi acolo ca nuca-n perete.
Spre ușurarea mea, n-am fost singurul bărbat din sală. Chiar lângă mine s-a pus un tip cu părul lung și față de indian. S-a dovedit că este chiar avansat în Yoga, mișcările pe care le-a reușit erau demne de un prim balerin la teatrul din Balșoi. Executa perfect toate pozițiile, iar eu arătam chiar caraghios pe lângă el.
N-am reușit să fac nimic cum trebuie, iar pentru ca expunerea să fie completă, erau oglinzi peste tot, mă puteam vedea în toată splendoarea: arătam ca o buturugă printre trestii. N-am putut duce mișcările până la capăt, mi s-au pus cârcei la pulpe, mi s-a blocat spatele, iar respirația mea numai calmă nu era.
Am fost asaltat de avanlanșa de termeni, care parcă toți se terminau în -ana: asana, apana, banana, papana.
O scurtă paranteză publicitară: mi se pare incredibil cât de multe articole sportive pentru Yoga există!
Ce să zic, m-am simțit ca un țăran invitat la masa nobililor, care nu știa cum să folosească tacâmurile de argint, căruia îi ghiorțăiau mațele și asupra căruia stăruiau toate privirile indignate.
Către sfârșitul orei, antrenoarea a stins lumina – eram toți întinși pe spate, cu mâinile întinse în continuarea capului. Ne-a spus să închidem ochii, să ne relaxăm, să ne golim de gânduri. Am încercat să mă cufund în Marea Nimicului, dar dincolo de ușile încăperii în care ne aflam se auzea muzica din sala de forță, cu gantere trântite și râsete grosolane. Am deschis ochii și am văzut tavanul, brăzdat de burlane de aerisire. Asta m-a dus cu gândul la porumbeii care se aud mereu în vestiar. M-am întrebat cum naiba au intrat acolo și câți or fi? Apropos de vestiarul de la World Class, cu câteva zile în urmă l-am văzut pe un tip chelios cu uscătorul de păr. Se admira în oglindă, era epilat pe tot corpul, îmbrăcat doar în chiloți și se usca la cocoficus.
Noroc că s-a aprins lumina și am fost readus la realitate, în sala de Yoga. Antrenoarea ne-a mulțumit și ne-a urat sărbători fericite și namaste.
Mă mai duc? Mă mai duc.
