Another brick in the wall! Azi am făcut primul antrenament de triatlon brick din acest an. Sper că nu e prea târziu, având în vedere că nu mai e foarte mult până la H3RO by TriChallenge 2019 (22-23 septembrie). 

M-am dus la Arena Națională, foarte aproape de casa mea, locul ideal pentru un brick. M-am învârtit acolo cu bicicleta în jur de 51 km și am scos o medie bunicică (34,7 km/h), mai ales dacă iau în considerare faptul că pe o parte bătea vântul tare. Să te confrunți cu vântul la fiecare kilometru îți erodează încrederea :), dar zic că m-am descurcat cât de cât impecabil. 

După ce am terminat antrenamentul de ciclism, am urcat bicicleta pe mașină, am încuiat-o, mi-am pus în picioare pantofii de alergare (P), am băut un pic de apă și am început antrenamentul de bucăți. Un pic de încălzire – deși nu era nevoie, că eram deja încălzit, câteva drill-uri și pe urmă au urmat 6 bucăți x 800 metri, la ritm de cursă.

Mi-a fost ok, picioarele au răspuns neașteptat de bine, respirația a fost relativ domoală. Le-am dus la bun sfârșit și acum m-a cuprins o stare de euforie :).

Antrenament de triatlon brick - Arena Națională

Acum, chiar dacă eu sunt încântat, nu-mi dau seama dacă acest antrenament de triatlon a avut vreo valoare pentru viitoarea mea prestație de la Mamaia. Am citit într-un articol pe 220triathlon.com că pentru Half ar fi indicat un brick cu 70 km ciclism și 15 km alergare. Tot în acest articol se recomandă nu mai mult de un brick pe săptămână – nici nu aveam de gând să fiu mai zelos de atât! 🙂

Share your feedback! Tu cum abordezi un antrenament de triatlon brick? Care-i secretul tău? Orice informație este binevenită, nu atât pentru mine, cât și pentru restul sportivilor amatori care se antrenează pentru un concurs de triatlon pe distanța Half sau care se gândesc să atace un astfel de concurs.

Dacă tot ai ajuns la sfârșitul articolului, aș vrea să-ți mai rețin atenția două secunde. Biciclistul.ro este un blog independent, susținut din resurse proprii. De aceea, orice contribuție venită din partea cititorilor este binevenită, mă va ajuta să generez conținut original și de calitate. Cum poți ajuta? Cu o mică donație lunară, de 1$, 3$, 5$ sau orice sumă vrei tu. O poți face aici:  https://www.patreon.com/join/biciclistul?. Mulțumesc anticipat!

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE