La 41 de ani sunt o tânără speranță a categoriei mele de vârstă, iar concurenților de la 50+ le tremură chiloții pe ei când se gândesc la mine, le suflu în ceafă! Însă, succesul din viitorul meu sportiv depinde foarte mult de capacitatea șalelor mele de a rezista până la atingerea jumătății de secol.

Eram deja stors de energie duminica trecută, când am participat la Bucharest Urban Athletics. Nu doar că nu m-am antrenat deloc pentru proba de o milă, 1.609 metri pentru cine nu știe, dar în ziua anterioară participasem la București MTB Race, o competiție mountain bike de tip XCO a naibii de grea.

Cursa asta de o milă este o struțocămilă greu de dovedit, ai nevoie de viiteza unui sprinter, dar în același timp de anduranța unui alergător de distanță lungă, iar eu duminică am avut prea puțin din fiecare.

Am luat startul în ultimul val, cel destinat categoriei 35+, pe care l-a câștigat într-un mod categoric Beres Hunor, care a curățat hornul în 4.46, ceea ce i-a adus și un bine meritat loc 7 la general și loc 1 la categoria M35-49. Stai puțin, asta-i și categoria mea! Am fost ceva tinerei-bătrânei la categoria asta, mai precis 45 de concurenți.

Foto: Cornel Pochiu

Timpul meu: 5.42

M-aș fi clasat pe locul 10 la această categorie dacă aș fi alergat cu 10 secunde mai rapid, dar n-am făcut-o, așa că a trebuit să mă mulțumesc cu locul 16, după ce am trecut linia de finish în 5.42.

În prima 100 de metri am apucat să-l văd pe Beres cum se duce ca o săgeată drept la țintă. A fost clar ca bună ziua că avea să câștige cursa, era prea categorică diferența de valoare dintre el și restul plutonului și dacă te uiți pe clasament se și vede asta, între el și locul 2 de la categoria 35+ sunt 15 secunde diferență.

Back to me. Cred că primii 200 de metri i-am alergat cam cu 3 minute pe kilometru, după care am început să încetinesc, ușor, ușor, o schemă care din păcate m-a ținut până la finish. Nu am reușit să accelerez niciun pic în a doua parte a cursei, așa cum îmi imaginam și speram că o voi face.

Am încercat să-i iau cadența colegului din fața mea, Andrei Velicu Dordea – l-am recunoscut ulterior din poze. Aș fi avut o șansă să-l înving pe Andrei la sporturi mai potrivite staturii mele, lupte greco-romane, skanderbeg sau aruncarea cu ghiuleaua, dar nu la alergare, nu duminică.

Andrei Dordea și umbra sa, Emilian Nedelcu :). Foto: Cornel Pochiu

O mică paranteză: Andrei Dordea este unul dintre creatorii jocului “Triathlon Series” , un “turn based game”. În joc ești un triatlet amator ce încearcă să găsească timpul necesar pentru a se antrena, precum și pentru a-și găsi starea mentală și energia de care are nevoie ca să ducă la bun sfârșit competiția cu un rezultat cât mai bun. Ești pus în situația de a-ți stabili strategia și de a alege modalitățile potrivite pentru a valorifica oportunități pe care ți le oferă diverse evenimente, într-un anumit moment. Jocul poate fi cumpărat de pe afterracegames.com, costă 180 de lei.

Cred că am reușit să mă țin după Andrei până la borna de 800 de metri, pe care când am văzut-o – era o poartă mare – m-a luat o stare de leșin. Nu aveam scăpare! Nu era finish-ul, mai aveam încă pe atât până la curmarea suferințelor, iar motorul era ambalat la maximum și nu mai avea nici benzină!

Emilian cu mila! În a doua jumătate a cursei am simțit că mă târăsc, mi se părea că alerg în reluare și că mișcările mele au ceva strâmb în ele, în loc să fie fluide, în vibe-ul cursei. Părea că alerg pe o melodie blues, iar eu execut figuri de break dance. Pe mine scrie însă #BeUnstoppable, așa că dă-i înainte, tot înainte!

Foto: Cornel Pochiu

Linia de finish a fost o scurtă binecuvântare! Aproape că mi-a curs o lacrimă de fericire și una de disperare!

Înapoi, repede, la Natalia!

După ce am terminat mila mea am înșfăcat repede medalia, nici nu m-am uitat la ea, și am luat-o la fugă înapoi, spre start, unde mă aștepta Natalia să alergăm împreună o milă!

După ce alergasem cu 3.22/km a fost floare la ureche 4.40/km încă o milă – numai bine mi-a revenit respirația la normal.

M-am încadrat bine în timp, și m-am pus la start alături de Natalia, care mă aștepta emoționată că nu mai apar. Cursa ei, de fapt cursa noastră, cea dedicată familiei, nu a fost contorizată, s-a alergat fără clasament.

Foto: Cornel Pochiu

Însă Garminul meu a fost la datorie – Natalia a alergat mila în 6.42. A fost prima fata și locul 3 la general.

A ținut un pace de 4.12min/km și a trecut linia de finish îmbujorată. Natalia are 9 ani, face atletism, dar nu se antrenează specific pentru distanțe lungi. Face școala alergării, intervale scurte, sprinturi și sărituri la groapa cu nisip. Dacă ar fi alergat la categoria 14-19 ani s-ar fi clasat pe locul 2, dacă ar fi alergat la categoria 20-34 ani s-ar fi clasat pe locul 5. La categoria 35-49 ani ar fi fost pe locul 4.

Foto: Cornel Pochiu
Foto: Cornel Pochiu
Foto: Cornel Pochiu
Foto: Antonia Georgescu
Foto: Irina Anton
Foto: Irina Anton

Mulțumiri speciale pentru organizatori, care ne-au oferit mie și Nataliei invitația de a participa la această competiție.

Sper să ajungem și în 2020 la această competiție, care aduce atletismul în mediul urban și care încurajează publicul larg să participe la probe sportive destinate în mod obișnuit sportivilor profesioniști. Sutele de copii și părinți care au luat startul la proba de familie certifică faptul că există un interes tot mai crescut pentru acest tip de eveniment.

Te-ar mai putea interesa să citești și:

Comentarii