Cartea lui Chris McCormack, pe care am primit-o de la editura Preda Publishing, este un izvor de sfaturi pe care trebuie să le pun în aplicare.

Chris McCormack nu s-a accidentat niciodată la antrenamente sau la vreun concurs. Din 1996, de când s-a apucat de triatlon, până în 2011, momentul publicării cărţii în versiunea originală, Chris McCormack nu s-a accidentat.

Vreau şi eu să aflu secretul său, iar Chris, generos, ne povesteşte cum.

“Am reputaţia de a fi moale la antrenamente”, spune Chris McCormack. “Convingerea mea este că energia vine în valuri şi că trebuie să ştii să o exploatezi. Când corpul vrea mai mult, trebuie să ştii să-i dai mai mult. Dacă îţi dictează să te retragi, retrage-te”.

Şi, câteva paragrafe mai încolo, McCormack continuă această idee:

“În sport, a existat întotdeauna o teamă de cuvântul recuperare, de parcă faptul că ai nevoie de recuperare înseamnă că eşti un mare pămpălău care nu poate face faţă. Dacă ştii câte ceva despre fitness sau antrenamente, înseamnă că ştii că atunci când te antrenezi, indiferent cât de puternic eşti, se rup fibre musculare şi apar inflamaţii ale încheieturilor şi ţesuturilor de legătură. Recuperarea permite vindecarea acestora. Fără ea, durerea va persista, asta e clar”.

Omul ăsta nu vorbeşte ca să se afle în treabă. El a aplicat aceste principii pe propriul său corp şi a reuşit să se menţină în top, fără se se accidenteze.

“Odihna este bună. Am spus acest lucru în discursurile mele şi am fost ovaţionat. Dar în lumea modernă, ideea aceasta nu este prea bine primită. În afara lumii sportive, în afaceri, oamenii se laudă că nu apucă să meargă decât două ore şi apoi merg din nou la serviciu. Sunt stresaţi, nu dorm suficient şi se întreabă de ce se simt rău tot timpul. E ca şi când cu cât dormi mai puţin cu atât eşti mai tare”, spune Chris McCormack (pagina 133).

Ce spune Chris McCormack este valabil şi pentru noi, amatorii. Sorin, dacă nu dormi, dacă mergi de două ori pe săptămână în bar, pe urmă nu te poţi plânge că nu poţi să alergi. Corpul îţi spune că trebuie să te opreşti, corpul tău vrea să se odihnească.

Anul trecut m-am accidentat. Corpul meu a încercat să-mi spună că, la greutatea mea (+95 kg), alerg prea mult şi prea tare. Nu l-am ascultat şi pe urmă n-am mai putut să fac sport vreo patru, cinci luni.

Comentarii